Nu mă implicam în discuţiile despre predarea religiei în şcoală. Dar mă începe a răzghi. Sunt din start împotriva predării ei în masă în şcolile şi de către oamenii din sistem, în special cel de la noi. Nu am încredere. Pur şi simplu.
Duminică a venit mama la Chişinău. Cu alte întrebări dar şi pentru adunarea ceea cu predarea religiei. Am avut cam următorul dialog.
- Care a fost scopul adunării de azi?
Răspunsul a fost clar.
- Ca să se predea religia în şcoală.
- Bun. Şi cine va preda această religie?
- Cum cine, părintele din sat.
- Eşti sigură că preotul îi va învăţa pe copii dragostea faţă de Dumnezeu şi-i va învăţa cum să trăiască în respect şi armonie faţă de toate legile? Eşti sigură că nu-i va învăţa altceva?
- Dar ce poate să-i mai înveţe? …Ăi, am venit şi eu să mai văd lumea.
Da, religia în şcoli a fost predată acum 100-200 de ani, când cunoşteau carte numai preoţii. Dar acum 100-200 de ani şi pământul era arat cu pluguri de lemn şi cu boi. De ce să nu revenim şi la asta?
Da, sunt de acord că nivelul moral din societate este jos. Dar văd predarea religiei unor copii în faza de formare ca pe o imicţiune cu bătaie lungă social-politică în aceste procese de formare a oamenilor.
Un popă îi va învăţa frica pe copii. În primul rând frică faţă de un set de reguli inventat de casta de slujitori ai bisericii. Frica faţă de nesupunerea regulilor lor. În al doilea rând le va fi inoculată frica faţă de “conducători”. Asta este mai probabil că vor fi învăţaţi, dar nu ce este Dumnezeu şi ce este calea spre El. Posibil că inducerea fricii prin minţire şi zombare este o ieşire din situaţia de azi. Dar nu am găsit pe undeva că minciuna este stimulată de Dumnezeu. De asta nu mă amăgesc că supunera faţă de popă este supunerea faţă de Dumnezeu.
Predarea religiei de către “specialiştii” preoţi va avea efect numai asupra copiilor receptivi şi-i va “lumina” drept peste aripile în formare, aşa ca să nu se mai desfacă. …Arătaţi-mi pe cineva nereceptiv, care pleacă urechea la ceea ce spune preotul. În afară de un Jean Valjean întâlnit destul de rar pe faţa asta de pământ.
Da, sunt părinţi, slujitori ai lui Dumnezeu, care merg pe cai luminate şi luminează oamenii de pe aceste căi. Dar sunt aşa de puţini, că efortul lor va fi acoperit de toată gloată de popi cu bărbile unsuroase şi privirea focusată pe valoarea bancnotei care urmează să se precipite în buzunarul lor. Popi, care încurcă Dumnezeul cu biserica. Popi care au întrodus noţiunea de indivizibilitate a bisericii lor şi a lui Dumnezeu, pentru a extinde asupra businessului lor respectul omului faţă de El. Popi, care joacă pe nişte stări de nelinişte, căutare or chiar frică a omului.
Nu am dreptul să hotărăsc pentru copiii mei. Nu am posibilitatea să calculez toate daunele şi beneficiile care ar avea prezenţa religiei în şcoală. Dar experienţa de viaţă îmi şopteşte că nu-i a bine, de asta sunt împotriva predării religiei în şcoli. Acum şi în acest mod.