De câte ori ne-am gândit ce sunt etichetele…da poate sunt dulci…nu, probabil sunt amare…da cu ce se mănâncă şi când? Sunt curate sau murdare, îmbunătăţeşte sănătatea sau dăunează personalităţii…sunt albe, negre, fără culoare sau miros…da,curios te doare de la ele sau îţi provoacă plăcere,da poate sunt nişte reacţii chimice.
Adevărat, dar etichetele sunt dăunătoare si risipitoare de idei, provocatoare de inhibiţie, depresie, desemnând oamenii printr-un calificativ care mai pe urma dăunează personalităţii, căci daca este sa vorbim de oamenii bine îmbrăcaţi si cei care nu au hârtii suficiente in buzunar pentru a arata moda in societate, atunci eticheta este ca si prost, sărac fără de bani, acesta este una din etichetele caracteristice societăţii moldoveneşti, aşa este moldoveanul sa pună “marca” in fata cinstei si onestităţii.
Dăunător este acest fapt căci daca ai greşit o data când ai răspuns la întrebare de emoţii sau de frica de eşecul de a nu da greş, după acea greşeala ti s-a pus deja o pecete (o ştampilă), după care nu vei mai vorbi si vei sta închis si depresiv in “cuşca si in lanţurile tale numite cărţi”. O eticheta buna la moldoveni este despre persoanele care învaţă bine cum spun moldovenii “batanici”, si deja este o “marca” care dăunează personalităţii si psihicului celui care are pasiunea si darul de a învăţa, apare inhibiţia, stres, ei deja mai puţin interacţionează cu mediul social, iar cei care privesc dintr-o parte zic ca ei sunt ”duşi cu pluta” aşa cum se spune in popor moldovean.
Am putea scrie cărţi întregi despre etichetele societăţii noastre si a altora, pentru unii de apune eticheta a devenit un “hobby”, dar ele sunt dăunătoare, deoarece nu mai crezi in oameni, te pierzi in vise după ce ti se pune eticheta, haide-ti mai bine sa trăim fără sa punem marca, sa iubim fără etichete, si sa comunicam fără bariera pusa de o stampila sociala.
Si bine este spus proverbul”mai bine uită-te la bârna din ochiul tău, si pe urma la paiul din nasul altuia.”
- Maria Cazacu