Vineri, 7 mai, Preasfinţitul Anton Coşa, Episcop romano-catolic de Chişinău, l-a vizitat pe Înalt Preasfinţitul Vladimir, Mitropolitul ortodox al Chişinăului şi al Întregii Moldove, ocazie cu care cei doi ierarhi au discutat despre mai multe perspective pastorale comune, printre altele şi despre iniţiativa Bisericii Ortodoxe din Moldova cu privire la introducerea religiei în programele învăţământului pre-universitar. În urma acestei întâlniri Episcopia de Chişinău şi-a precizat propria poziţie în acest sens, pe care o transmite sub forma acestui comunicat de presă.
Dieceza Romano-Catolică de Chişinău, fiind conştientă de responsabilitatea şi misiunea încredinţată Bisericii, consideră drept oportună, utilă şi importantă iniţiativa Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove cu privire la predarea religiei în programele învăţământului pre-universitar. Biserica Romano-Catolică din Republica Moldova susţine introducerea în curriculumul şcolar a unui obiect cu caracter religios care să ofere “posibilitatea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, de a învăţa comunicarea prin iubire între Dumnezeu şi oameni, între Creator şi făpturi, între persoane şi între popoare„(1).
Colaborarea fraternă a creştinilor catolici şi creştinilor ortodocşi din Republica Moldova pe parcursul anilor de independenţă a ţării, s-a dovedit a fi rodnică mai ales în domeniul social, cultural şi educaţional. Ortodocşii şi catolicii împreună se alimentează din tezaurul moral, social, duhovnicesc şi sacramental al creştinătăţii – primit, păstrat şi propovăduit de Biserică de-a lungul istoriei. Statul este responsabil de promovarea şi păstrarea ordinii publice, şi în acest sens, “trebuie să se lase condus de legea morală, să recunoască, să respecte şi să promoveze valorile umane şi morale” (2) propovăduite de Biserică.
Cât priveşte denumirea şi conţinutul obiectului menţionat, ambele Biserici consideră că introducerea obligatorie în scoala a obiectului „Bazele Ortodoxiei” nu poate constrânge alte confesiuni şi se adresează înainte de toate creştinilor ortodocşi. Biserica Catolică, recunoscând legăturile istorice şi culturale ale Bisericii Ortodoxe cu plaiul moldovenesc, consideră că toate confesiunile creştine au dreptul la educarea propriilor credincioşi, însă acesta trebuie să se desfăşoare într-un context juridic clar, în limitele binelui comun şi al ordinii publice şi, în orice caz, sub semnul responsabilităţii. Biroul de presă
episcopia@starnet.md, casaprov@starnet.md
Tel.: (+373) 79 589 835, (+373 22) 22 34 70 __________________________
1. Pastorala ÎPS Mitropolit Vladimir
2. Conciliul Vatican II, Const. past. Gaudium et spes, 74: AAS 58 (1966) 1095-1097.