Popii pro-moscoviţi de la Chişinău au obţinut un sprijin neaşteptat în favoarea introducerii religiei pe post de disciplină şcolară de la cei ce ar fi trebuit să se împotrivească cel mai crâncen unei astfel de idei ce profanează principiul laicităţii statului, a unui spaţiu care în esenţa sa ar trebui să se opună dogmatismului religios şi spălării creierilor fragezi ai copiilor de către fioroşii slujitori ai unui cult, bărboşi şi în rase, coborâţi parcă din poveştile cu strigoi sau din filmele horror. Stafii care ar putea să-l sperie şi pe un adult cu înfăţişarea lor, mite pe un copil. Deci, spuneam că popii ortodocşi al lui Vladimir pro-Rusia au obţinut sprijinul multor profesori din şcolile basarabene. Şi ştiţi de ce? Pentru că ei îşi imaginează că religia, clericii îi vor disciplina (un sinonim pentru înfricoşa) pe elevii neascultători, care nu li se supun necondiţionat, care nu tremură de frică atunci când ei se enervează şi ridică vocea şi altele. Cu alte cuvinte, speră să modeleze cu ajutorul bărboşilor în rase tipul ideal de elev în opinia lor, ceva în genul unui militar supus şi înfricoşat, care nu concepe să se opună într-un mod oarecare superiorilor. Asta îşi doresc cel mai mult pedagogii sovietici: elevi pe măsura lor, adică sovietici.
Presupun totuşi că majoritatea acestor profesori care visează zi şi noapte să aibă colegi bărboşi şi în rase la locul de muncă, sunt inconştienţi. Asta ar fi o scuză, care nu-i absolveşte oricum în totalitate de vină. Pentru că altfel nu-mi pot explica nicidecum trădarea lor, care s-ar solda în cele din urmă cu abdicarea raţiunii în faţa obscurantismului şi a fanatismului religios, cu falimentul statului laic. Indiferent cât de poetic îşi împăunează demersul servil: asanarea morală a societăţii, reînvierea moralităţii, revenirea la tradiţie bla bla bla.