romanians from basescu regime Cât discernământ au moldoveniiRM e o ţară de basm, a lui Bulă, în care orice nene mai puternic de peste şapte ţări şi şapte mări  poate veni, încorpora bărbaţii băştinaşi în propriul război şi să-i proclame ulterior sau ad-hoc drept eroi. Şi toţi vor accepta starea de lucruri ca ceva de la sine înţeles. Nu-i aşa că tre’ să fii mare fraier să dai cu piciorul norocului căzut din cer. Adică stăteai acasă ca un ţărănoi plouat, nu trebuiai nimănui, şi iată că o zeitate de peste mări şi ţări ţi-a găsit rostul. Ţi-a pus o armă în mână, te consideră erou şi ţie nu-ţi rămâne decât să accepţi basmul şi să-ţi crească urechile de mândrie. Şansa e una la un miliard şi se întâmplă doar o dată în viaţă. Veşnic pozor celor ce-i dau cu piciorul.

Moldovenii sunt excelenţi şi ca procreatori. Fac copii pentru că aşa le-a poruncit divinitatea sau constrânşi de societate. Dar se comportă foarte ciudat (sau poate în firea lucrurilor, niciodată nu poţi şti) şi în calitate de reproducători, să zicem la alegeri. Adică sunt gata să voteze şi cu dracul, şi cu cei ce mai apoi le vor sacrifica urmaşii, numai să li se promită o pensie sau un salariu mizerabil achitat regulat. Dar să fim rezonabili! Nu-i aşa că pensia sau salariul, oricât de mici ar fi, sunt mai importante decât soarta odraslelor. Noi cum ne-am descurcat singuri? S-or descurca şi ei. Că sunt mari, au mâini, au picioare, i-am crescut sănătoşi…