Fără să vreau, fără să fac efort, sunt plasat de câteva zeci de ore într-o stare amorfă. O stare care mă trage de păr, cu toate că sunt tuns scurt şi nu are de unde să apuce.
Cei drept, nu este o stare de depresie pentru că aia are alt efect. Şi tot de câteva ore încerc să mă pregătesc psihic, ca să evit asemenea stări, însă nu ştiu dacă am să reuşesc pe viitor, cel puţin am să încerc. Am şi o explicaţie când vine vorba de asemenea stări. De persoanele dragi, mă ataşez foarte mult, pentru că aşa sunt şi aşa simt. Şi când ceva se schimbă . . . se schimbă şi starea mea. Cei drept, se schimbă rar…
Însă deja încerc să fac “paşii intelegenţi” prin care să îmi dau seama că totul ce se întâmplă şi se poate întâmpla, fac parte dintr-o realitate. O realitate care de multe ori doare . . . prin care trec mulţi . . .
În faţa mea, am un tablou prin care aş evita acestă realitate, (uneori imposibil de evitat) pentru că eu nu mă las uşor influienţat: de stimuli externi, de relaţiile altora, prin ce au trecut alţii, doar că aş învăţa ceva din ce au greşit ei ca să evit în relaţia mea. Dar, până la urmă, fiecare cu greşelile lui şi a lor. . .
În fine, uneori, unii după ce calcă prin străchine şi ele se strică, încearcă peste un timp sau în acele momente să le lipească, însă de multe ori o dau în bară. Ca să înţelegi ceea ce am scris aici, trebuie să fii sau să treci prin stare în care mă aflu eu acum. Altfel, te chinui să înţelegi ceva şi ai să spui că este o filosofie idioată. Însă nu, este o realitate …
Îndosariat la:ACTUAL, PARTENERI DE VIAȚĂ Tagged: O stare care mă trage de păr, persoane dragi, realitate, relatii personale, stari
