Soldaţii nemţi din cel de-al Doilea Război Mondial sunt numiţi fascişti, hitlerişti, nazişti, esesovişti. Soldaţii ruşi din acelaşi război nu sunt numiţi comunişti, stalinişti, nkvd-işti etc. Ei sunt doar eliberatori, eroi, salvatori ori simpli ostaşi. De parcă în armata germană toţi soldaţii s-au înrolat de bună voie ori erau membri ai partidului lui Hitler.
Poate de asta am şi găsit ştirea celor de la “Ştirea Zilei” una de prost gust, care perpetuează clişeele, care ne induce aceeaşi idee concepută la Kremlin, conform căreia ruşii ar reprezenta forţa Binelui, iar nemţii – forţa Răului. Cred că aceste state dictatoriale la timpul lor ar trebui să-şi împartă oarecum vina pentru măcelul din secolul trecut, iar noi, cei mai mici, n-ar trebui să preluăm pe nemestecate idei, vocabular, simbolistica unei sau altei părţi beligerante. Pentru că limbajul confruntării nu trebuie să ne privească. Sau, bineînţeles, ne implicăm în continuare de parcă am fi vizaţi direct doar dacă suntem fraieri şi inconştienţi.