Doctrina fascismului se naşte ca o sinteză a ideilor filosofice ale lui Hegel (stat absolut) Leon Duguit (Statul organizator al serviciilor publice), ale sociologului evreu Emile Durkheim şi ale lui Georges Sorel.
În opinia lui Duguit, instituţia statului apare odată cu inegalitatea politică. “În toate grupările umane în care într-un mod sau altul se constată de fapt un fenomen identic, o diferenţiere între slabi şi cei mai puternici – pe care eu numesc guvernanţi-, aceşti guvernanţi pot de fapt să impună voinţa lor de constrângere, şi se poate numi acest fapt, cu un cuvânt tradiţional, faptul Stat”, spune Duguit.
Hegel este cel care divinizează statul: „Statul este mersul lui Dumnezeu în lume. Statul este spiritul care în lume prinde cunoştinţă de el însuşi, el realizează vitorul pe pământ, adică divinul. Şi acel divin care se găseşte în Stat este fundamentul puterii sale, fără limite asupra individului. Ei înşişi nu-şi găsesc plina realizare a eului lor moral, decât în divinul statal. Acest caracter divin aparţine în întregime Statului; se poate găsi un Stat bun ori rău, bine organizat sau rău organizat, puţin importă; dacă există un Stat, există totdeauna un element divin în el. Oricât de rău, oricât de corupt ar fi un Stat, el totdeauna un Stat; el conservă totdeauna pozitivul fiinţei sale; el e totdeauna realitatea ideii morale; el e totdeuna divin”.
Un alt element care a contribuit esenţial la definirea fascismului, au fost juriştii şcolii germane de la sfârşitul secolul XIX-lea şi începutul secolului XX. Aceştia au edificat o teorie care se deosebeşte radical de teoria clasică franceză. Pentru ei, nu naţiunea este titulara primară a suveranităţii, ci Statul însuşi. Statul este considerat ca un tot, unul şi indivizibil, existând după formula lui Hegel, în sine şi pentru sine, Statul titular, primar al suvernaităţii, ale cărui elemente subiective inseparabile, sunt naţiunea, teritoriul şi guvernământul”.Iată ce spune şeful fascimului, Benito Mussolini despre concepţia statului fascist:
„Antiindividualistă, concepţia fascistă este pentru Stat; şi este pentru individ întru atât cât el coincide cu Statul, conştiinţă şi voinţă universală a omului în existenţa lui istorică. Este împotriva liberalismului clasic care a izvorât din necesitatea reacşiei împotriva absolutismului, şi şi-a epuizat rostul istoric din clipa în care Statul s-a transformat în însăşi conştiinţa şi voinţa obştească. Liberalismul nega Statul pentru a apăra interesele individului izolat; fascismul afirmă din nou Statul pentru a apăra interesul individului. Şi dacă libertatea trebuie să fie arbitrul omului real şi a acelui manechin abstract, la care se gândea liberalismul individualist, fascismul este pentru libertate. El este pentru singura libertate care poate fi un lucru serios – libertatea Statului şi a individului în Stat. Căci pentru fascism, totul este în Stat, şi nimic uman sau spiritual nu există, şi cu atât mai mult nu are vreo valoare, în afara Statului. În acest sens, fascismul este totalitar – iar Statul fascist, sinteza unitate a tuturor valorilor, interpretează, dezvoltă şi potenţează întreaga viaţă a neamului”.
„Nici indivizi în afara Statului – nici grupuri (partide politice, asociaţii sindicale, clase). De aceea fascismul este împotriva socialismului, care înţepeneşte evoluţia istorică în lupta de clasă şi ignoră unitatea Statului, care contopeşte clasele într-o unitate economică şi morală; şi tot astfel, fascismul este împotriva sindicalismului de clasă”.
„Pentru fascism, Statul este o entitate absolută, în faţa căreia indivizii şi grupările reprezintă relativul. Statul liberal nu călăuzeşte jocul şi nici dezvoltarea materială şi spirituală a colectivităţii, ci se mărgineşte să înregistreze rezultatele. Statul fascist posedă o conştiinţă proprie, o voinţă proprie. De aceea se numeşte un Stat „etic”.
„În Statul fascist individul nu este anulat, ci este mai curând multiplicat, tot astfel cum într-un regiment un soldat nu este diminuat, ci sporit prin numărul camarazilor săi. Statul fascist organizează naţiunea, dar lasă apoi indivizilor suficient spaţiu: el a hotărnicit libertăţile inutile sau funeste, dar le-a conservat pe cele esenţiale. Pe acest teren, cel are apreciază nu poate fi însă individul, ci numai Statul”.
„Statul fascist este o creaţie originală. Nu este reacţionar, ci revoluţionar – întru cât anticipează soluţiile unor anumite probleme universale, care aiurea sunt situate în ţarcul politic al dezbinării de partide, al omnipotenţei parlamentare, ar iresponsabilităţii Adunărilor”.
Interesantă este opinia lui Mussolini cu privire la participarea cetăţenilor la problemele statului: „Consider că este absurd ca unui om, numai prin faptul că a ajuns la vârsta de 21 de ani, să i se confere dreptul la vot. Trebuie să participe la direcţia Statului numai aceia care lucrează, produc şi aduc o colaborare oarecare Statului, prin opera lor individuală”.
