Autorul blogului www.curatmurdarsrl.com aruncă o piatră în grădina mea. Nu ştiu de ce o face, nu am nimic cu omul. Cu ceva maliţiozitate, respectivul mă “pune la punct” în ceea ce priveşte articolul meu despre jurnalista târâtă pe jos de un poliţist. Spune, stimabilul: “Alţii, scriitorese, deputaţi şi haiduci, sorbindu-şi cafeaua pe coline dâmboviţene, se află mari experţi în viaţa omului simplu din Moldova, “apara” omul simplu si tine hangul jurnalistilor , numeşte pitecantropi() pe cei care văd altfel jurnalismul moldovenesc. Jurnalism căruia, cu unele excepţii mai în vârstă, în 99% cazuri un muritor de rând îi este interesant numai în cazul dacă a despicat ţeasta cuiva cu toporul întrun acces…“

 

Voi aţi înţeles ce vrea să zică? Nu o spun cu răutate, dar în afară de ironia searbădă din prima jumătate a textului nu prea mă prind ce a vrut să însemne: “Jurnalism căruia, cu unele excepţii mai în vârstă, în 99% cazuri un muritor de rând îi este interesant numai în cazul dacă a despicat ţeasta cuiva cu toporul întrun acces…“. Topica este ciudată rău şi încurcă la lizibilitate. Cine, ce şi cui îi este interesant? Muritorul de rând este interesat de jurnalism? Jurnalismul este interesat de topor? Muritorul este interesat de ţeasta despicată? Vă rog să mă ajutaţi. Traduceţi-mi! Sunt chiar curios, este încă o pietricică sau doar o încercare nereuşită de filozofare?

 

Altfel, nu sunt scriitoreasă, nu sunt deputat, poate sunt haiduc? Oricum, cert este că pasajul citat de mine mai sus mi se adresează. Căci, da, am folosit cuvântul “pitecantrop”. Dar nu la adresa celor care văd altfel decât mine jurnalismul moldovenesc, aşa cum insinuează autorul. Cuvântul l-am dedicat tuturor celor care se vor deda la acuzaţii dure la adresa jurnalistei şi nu vor observa că sireaca îşi făcea fix meseria. Să se consemneze, n-am arătat cu degetul, n-am spus, Ion, Vasile şi Petre sunt pitecantropi. Cine s-a simţit atins, asta e… Ştiţi povestea hoţului prins cu musca pe căciulă?

 

Dar de ce am folosit un cuvânt atât de dur? Pentru că arată cu prisosinţa lipsa de înţelegere în profunzime a lucrurilor în Republica Moldova. Unii au reacţionat exact ca o maimuţă: “Hă-hă-hă! Iaka, s-a băgat şî asta. Aşă-i trebuie!” Comentariile de acest fel sunt rupte din Animal Planet-ul moldovenesc. Nu ducem lipsă de pitecantropi, adică un fel de oameni, dar între maimuţe şi primitivi. Aceştia gândesc (sic!) în termeni extrem de simpli, sunt reduşi în viziune şi nu au decât o singură perspectivă asupra lucrurilor. “S-a băgat şi şi-a luat-o!” pentru ei este suficient. De ce s-a băgat? Ce a căutat? Cât curaj a avut să se pună cu un bărbat în toată firea? Cum să-ţi faci meseria când efortul pentru a afla informaţii pe care le aşteaptă tot cei de te înjură este condamnat? Nu, ei nu se întreabă. “Băgatul” este singura lor filozofie.

 

Mi se mai spune, cum îndrăznesc să nu pun pe picior de egalitate cetăţeanul simplu cu jurnalistul? Precizez: cetăţeanul şi jurnalistul sunt entităţi absolut diferite. Nu pot fi egali! Asta nu înseamnă, însă, că cineva este superior altcuiva. Ce eroare?! Băi, fraţilor. Un jurnalist vine într-o instituţie nu pentru a-şi rezolva problemele proprii. Vine să afle informaţii. Să sape, să fie cârcotaş, să scoată mizeria la suprafaţă. Un cetăţean face asta? Nu prea cred. Cine v-a spus că jurnalistului este suficient să-i urli “ţâţ!”, iar el se va întoarce umil la locul lui? Nu toţi înţeleg munca de jurnalist, dar aproape 90 la sută o consumă zilnic. Pe undeva, este normal să nu înţelegeţi. Puţini sunt croiţi pentru munca asta. Puţini au capacitatea să scoată informaţii. Asta se vede chiar în facultăţile de profil, unde probabil 2 la sută dintre studenţi ajung să şi facă meserie adevărată.

 

Am scris acest post, nu neapărat pentru a cere o traducere la scriitura încâlcită, m-am gândit, cu ocazia Zilei Internaţionale a Libertăţii trebuie să explic nişte chestii ce ţin de munca reporterului pe teren.