rusia Sondaj: Ce fel de putere este Rusia?Săptămîna trecută, în cadrul seminarului Jean Monnet la care am luat parte, un student de la RI a numit Rusia într-o întrebare adresată unui invitat drept hiperputere. Stupoare, ţinînd cont că nici SUA nu este şi nu a fost considerată vreodată ca fiind o putere atît de mare. Tind să cred că băiatul dat a făcut o confuzie dintre termenii de “hiperputere” şi “superputere”, crezînd că ar fi sinonime, dar chiar şi aşa, uimirea îmi rămâne încă în vigoare, producîndu-mi o curiozitate.

Astfel, dacă un student la RI percepe şi consideră Rusia ca fiind o superputere, cum o percep ceilalţi, oamenii simpli, care sunt interesaţi mai puţin de Relaţiile Internaţionale? Astfel că lansez un nou sondaj, în care vă întreb simplu, ce este Rusia în viziunea voastră:
1) o superputere, care ar putea “da la bot” oricui;
2) o mare putere, egală Franţei, Germaniei, UK, dar inferioară Statelor Unite (poate şi Chinei);
3) o putere de rang mijlociu.

Nu e nevoie de explicaţii sau gînduri raţionale, în care să începeţi să analizaţi serios capacităţile Rusiei şi să o comparaţi cu alte state. E de-ajuns să alegeţi după impresia sau percepţia pe care o aveţi instantaneu cînd auziţi pronunţat cuvîntul “Rusia”. În majoritatea situaţiilor subconştientul răspunde mai bine la “fricile” noastre.