Bună ziua domnilor funcţionari, bine v-am găsit! Mă numesc Vitalie Cojocari, am studii în jurnalism, masterat şi licenţă. În plus, 5 ani de experienţă într-o televiziune din Bucureşti. Am 26 de ani. Sunt tânăr… încă mai sunt. Am auzit că mă cheamă guvernul acasă. Uite că am venit. Vreau să muncesc în ţara în care m-am născut. Nu că aş fi cine ştie ce patriot, dar aici îmi sunt prietenii cei mai buni, aici îmi sunt părinţii… E mai confortabil pentru mine să locuiesc şi să muncesc în ţara mea.

 

Deci se poate? Da? Super! Unde? Ah, la Moldova 1 aveţi nişte locuri neocupate? Nu-i chiar perfect, dar e mai bine decât nimic. Pe ce poziţie, dacă nu este cu supărare? Da, bine, asta e, dacă nu aveţi disponibil decât funcţia de maşinist în studio… Să ştiţi, eu sunt reporter cu state vechi deja. Mă mişc bine pe teren şi ştiu să scot subiecte foarte interesante. Nu aveţi niciun loc vacant? Înţeleg. Dar spuneţi-mi, ce salariu îmi oferiţi? 1700 de lei? Să vedem, asta vine cam 100 de euro? De ce doar atât, probabil pentru ca este un loc de muncă la stat. Oricum, eu nu sunt de stat, eu sunt de muncit şi o să muncesc cu sârg şi spor pentru al ţării viitor.

 

Mă mai interesează nişte aspecte foarte practice înainte de a vă da un răspuns. Spuneţi-mi, îmi oferiţi o locuinţă? În cămin de studenţi? Are apă caldă? Aha, doar sâmbăta după 9 seara, pentru trei ore, la subsol?! Înţeleg. Cum? Trebuie să plătesc şi pentru cameră? 10 euro pe lună? Înţeleg. Să calculăm, îmi mai rămân 90 de euro. Pentru mâncare trebuie să dau 70 de euro, asta dacă mă mulţumesc cu parizer, jumătate resturi de pui, jumătate soia, pâine cu margarină, ceai ieftin, orez pe jumătate stricat. Mai dau 5 euro pe transport, 5 pentru telefon, 10 pentru ca să-mi cârpesc hainele şi să-mi cumpăr ceva de la talciok dacă rămân cu pardonul gol, 10 euro pentru săpunuri, detergent, pastă de dinţi şi gata cu banii. Mda. Cred că în fiecare lună trebuie să o rog pe mama să-mi mai dea 10 euro, căci nu mă descurc.

 

Mulţumesc că mi-aţi răspuns la toate întrebările, merci pentru amabilitatea de a mă invita acasă. O să mă gândesc în apartamentul meu din Bucureşti pentru care plătesc rate la bancă, la locul meu de muncă, atunci când alerg pe teren. O să mai cuget şi atunci când o să merg cu prietena mea la un teatru, la film. Mai analizez situaţia şi la vară, când o să stau pe plajă pârlindu-mă la soare. Abia apoi vă dau un răspuns. Când credeţi că vin? La Paşte, sigur la Paşte. Care Paşte? Aici trebuie să vă prindeţi singuri…