05orpheu De ce sunt homofobe unele femei (dacă nu chiar majoritatea)?Homofobia bărbaţilor o mai înţeleg oarecum, pentru că ei sunt educaţi în acest spirit, al ideii de rol dominant pe care trebuie să-l joace în societate, în viaţa de familie. E adevărat că femeile sunt mai habotnice. Biserica şi credinţa se sprijină pe umerii lor, consideraţi tradiţionali fragili. Sau poate sunt geloase pe ideea că nu mai sunt adulate pe post de zeiţe, că organul lor genital nu e jinduit de toţi bărbaţii, aşa cum au fost învăţate la şcoală de marii poeţi ai neamului, mulţi din ei “atraşi ero(t)ic” de femei pentru că aşa le dicta credinţa, canonul estetic, dresajul din familie şi şcoală, cultura, societatea care le cerea obligatoriu, deşi fără a pronunţa un cuvânt în acest sens, să fie hetero openly. În realitate, unii din ei adorau femeia doar la nivel spiritual, nu şi carnal, adică îndrăgise o proeicţie imaginară pe care au reuşit într-un final să o transforme într-un obiect de veneraţie, de cult.

Să înţeleg că femeile homofobe sunt supărate pe homosexualii de modă nouă, din sec. XX-XXI, pentru că o parte a lor nu se mai obosesc să-şi declare deschis adoraţia faţă de ele, şi nu se mai giugiulesc pe ascuns cu cine le place lor, ca în secolele precedente? Că, încetul cu încetul, cad de pe piedestal? Că marii artişti homosexuali nu se mai concentrează asupra chipului şi sufletului lor, profunzimii lui abisale, conceptul fiind invocat mai nou cu  referinţă exclusivă la organul lor genital? Să resimtă oare aceeaşi gelozie observată la copiii mici care îşi urăsc frăţiorul ori surioara nou-născută, geloşi pe faptul că toată afecţinea părinţilor-zei se redirecţionează în defavoarea lor?

Reflecţiile de mai sus mi-au fost trezite de formarea unor grupuri antigay pe facebook, alcătuite în mare parte din amazoane moldovenshi, din cele agresive şi agramate rău (o corelaţie  logică), care îi înjură de mama focului pe “pederaştii” ce le fac de râs ţara. Ştiam că multe dine ele sunt moldovaci, dar parcă îmi mai făceam iluzii uneori.