Terminologia folosită de juristul Primăriei municipale este una extraordinar de ciudată, suprarealistă aş zice. Urmărindu-l la o emisune televizată, am avut impresia că a fost paraşutat din podul unei mănăstiri, unde a studiat dreptul după manualele de exegeză creştină.  Este de-a dreptul delicios să-i urmăreşti raţionamentele gen:

- minorităţile sexuale nu pot ieşi în PMAN pentru că în apropiere e situată Catedrala;

- PMAN e un loc sfânt;

- minorităţile sexuale încalcă moralitatea publică;

- minorităţile sexuale încalcă dreptul Familiei, care e formată din bărbat şi femeie etc.etc.etc.

Deci, la baza argumentaţiei juridice a somităţii în drept de la Primăria municipală stau termeni ca sfânt, Catedrală, moralitate (în sens strict religios), tot felulri de locaţii tabu – PMAN – unde, în opinia lui, ar avea dreptul să se întrunească doar anumite categorii de oameni (şî di shi vreu ii anumi în PMAN  s’ defilezî???).

La fel de savuroasă este şi teza interpretată exact pe dos de mulţi “intelectuali” aborigeni, care sună cam în felul următor: Drepturile tale se termină acolo unde încep ale mele. Juristul Primăriei municipale consideră că drepturile homosexualilor s-ar termina în momentul când un religios sau o religioasă isterică se declară ultragiată de protestul minorităţilor sexuale. Exact ca în perioada socialismului înfloritor şi a legislaţiilor sovietice, care stipulau că un homosexual poate fi încarcerat doar dacă provoacă scandal, fără să fie surprins în vreo activitate specifică. Era suficient doar să  trezească suspiciuni. După perioada asta scâncesc şi sunt nostalgici religioşii noştri şi savanţii talentaţi în drept care-l asistă pe primarul capitalei, demnitari de la Guvern sau alte instituţii în activitatea zilnică. Evident că juristul de grotă al Primăriei n-a putut specifica ce drepturi încalcă homosexualii altor cetăţeni care se consideră nedreptăţiţi atunci când primii ies în stradă să-şi expună opiniile, să-şi exercite dreptul la liberă întrunire.

De fapt, cam în toate emisiunile televizate, radiofonice sau de alt ordin reprezentanţii religioşilor, erijându-se în ipostaza de modele, pornesc de la ideea că homosexualitatea şi homosexualii sunt un rău în sine,  iar reprezentanţii minorităţilor sexuale sunt nevoiţi să se justifice în faţa unor agramaţi care se produc în calitate de procurori ce emit acuzaţii de o prostie devastatoare. E o situaţie care, simplist, s-ar traduce cam aşa: Noi (religioşii) suntem buni, iar voi (homosexualii) sunteţi răi. O frază pronunţată pe tonul cel mai senin şi inocent din lume. Dar, probabil, la etapa asta se află deocamdată societatea moldavă, şi unii intelectuali autentici tre’ să accepte să polemizeze cu personaje ca cele ce figurează în expresia: a vorbit şi Ion, că şi el e om.