Mă lasă mască o problemă discutată intens de politicaştrii noştri de stânga şi de dreapta, de sus şi de jos, de jur împrejur. Cică ar fi ars o fiţuică în care ai fost proclamtă independenţa RM. Ei bine, a ars o hârtiuţă, că doar n-a ars ţara, doamne fereşte. De ce atâta hamălaie s-a ridicat? Adică trebuie să înţeleg că recunoaşterea noului stat de către toate ţările ONU nu valorează nimic? Odată cu arderea fiţuicei, să înţeleg că s-a ales praf şi plbere din independenţa RM?

Şi cât de scrupulos se restabilesc semnăturile vechilor deputaţi, de parcă respectivii ar fi creat o ţară din nimic, din neant, de parcă existenţa RM, aşa contestată cum este ea, nu ar fi o realitate evidentă, cel puţin până va fi înghiţită de cineva (sper să fie de ţara mumă, aşa vitregă şi nepăsătoare cum este ea).

Deci, ca să nu o lungesc prea mult, mai întreb o dată: Declaraţia sheia de independenţă arsă valorează chiar atât de mult? Simbolismul ei e atât de copleşitor, încât riscă să declanşeze un proces destructiv ce s-ar solda cu pierderea independenţei RM? Sau e mai degrabă ca şi în expresia cu câinele care îşi mângâie anumite părţi ale corpului, atunci când n-are ce face?