Ai auzit de mulţi şi multe / Ce – fie sunt sau laşi erau,
De ei vorbeşti şi ştii mărunte / Împrejurimi ce-i cuprindeau.
Sînt diferiţi de tine parcă / Îi vezi ciudaţi şi ipocriţi,
Nu înţelegi de ce se-neacă / În glodul ce îi vrea prostiţi.
Vrei să le zvîrli în ochi lumină
Vrei să-i desprinzi de unde poţi
Şi spui cu faţa ta senină
“Mă bucur că nu sînt ca toţi!”
Dar unul, diferit de alţii -
Străini de Patrie demult,
Nu vei putea uita de fraţii
Eterni, români de peste Prut.
Şi braţele întinzi spre dînşii
Şi ei le-ntind, de dor stîrpiţi,
Iar reuniţi – cinstiţi curajul
Ce v-a făcut nedespărţiţi…