De multe ori trăiesc sentimente contradictorii vis-a-vis de președintele Ghimpu. Uneori îmi face impresia că deși e neghiob și încăpățânat ca un catâr, măcar e cinstit. De multe ori observ însă că Ghimpu de fapt nu e chiar atât de neghiob și că accesele de populism îl apucă din ce în mai des.
Cum printr-un concurs de împrejurări a ajuns președinte, domnul Ghimpu vrea cu orice preț să tragă foloase din astea, iar regretabil e că pe alocuri seamănă izbitor cu predecesorul său, Voronin.

Domnul președinte a început în ultima vreme să arunce cu tot felul de ”Ordine” în stânga și dreapta, iar decretele semnate de Ghimpu curg cu duiumul. Dăunăzi, nu știu pentru care merite, Ghimpu l-a decorat pe Veaceslav Manolachi, scurgătorul de bani, pardon, rectorul USEFS. Toate bune și frumoase, mese-nbelșugate, zâmbete, bătăi din palme până la sfârâit, etc. . Pentru ce merite s-o fi ales Manolachi ”Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție în stat, știe numai Ghimpu. La fel cum a știut și Voronin, când, în 2005, l-a decorat pe același Manolachi cu ”Gloria Muncii”. Se zvonește prin târg că Manolachi și în 2005, dar și acum, s-ar fi ales cu aceste decorări datorită contribuțiilor active din timpul campaniilor electorale. Și cum Manolachi în numai 5 ani s-a transformat din marxsist-leninist în mare român, această metamorfoză o fi demnă de ”Ordinul Republicii” în viziunea domnului Ghimpu.

Mă-ndoiesc că Ghimpu nu știa de ”afacerile” pe care le are acest Manolachi, cu vânzări de terenuri de sport pe care să se construiască centre comerciale și blocuri de locuit, cu concedierea profesorilor incomozi și cu mita din partea studenților, care e la ea acasă în acea instituție, ca peste tot de altfel.

Și isprăvile de acest gen ale lui Ghimpu nu sunt singulare, ele curg ca apa pe Nistru, iar alta s-a petrecut chiar azi. Președintele care aruncă medalii în stânga și dreapta a decis să mai agațe una și de gâtul unei judecătoare, Anastasia Pascari pe numele ei. Nu știu cine e doamna, să fie sănătoasă, dar oare dacă pierzi o serie de dosare la CEDO, te mai poți învrednici de ordinul ”Gloria Muncii”? Și ca să vă dumiriți încă odată despre absurditatea și tendențiozitatea lui Ghimpu, vă aduc la cunoștință că această Pascari a pierdut nici mai mult nici mai puțin de 12 dosare la CEDO, fiind pe locul 5 în topul judecătorilor moldoveni cu dosare pierdute la Curtea Europeană. Ca o comparație, vă amintesc că Muruianu a pierdut „doar” 8, deci după logica lui Ghimpu ar merita și fostul președinte al CSJ vreun ”Ordin al Republicii”.

Toate-s vechi și nouă toate, după cum spunea marele poet. Eu aș mai adăuga că schimbarea în bine, cu oricine, numai cu Mișa Ghimpu nu vine.