Uneori cand nu pot dormi, deschid geamul si privesc…privesc cerul. Privesc stelele si strazile pustii, cladirile care dorm trist si imi imaginez ce faci in timp ce eu privesc. Ma gandesc la tine de cele mai multe ori si ma doare. Da, doare cand ma gandesc ca tu dormi strangand in brate pe cineva si acel cineva nu sunt eu. Ma bantuie gandul ca tu poti dormi linistit si fara sa fii langa mine.
Si-acum, in intunericul noptii, o intrebare imi strafulgera mintea: te gandesti tu la mine oare cand in bratele ei esti?
De ce ma framant atat si ma agit? De ce femeilor le este mai greu sa inchida ochii, sa intoarca privirea si sa uite? Cred ca femeile intotdeauna sufera mai mult…Si in ciuda acuzatiilor ca nu gandesc si nu ma comport de multe ori ca o femeie, acasa, dupa ce ma dezbrac de povara grea a scutului pe care il port, nu mai pot evita sa fiu femeie.
Sunt furioasa, si sunt furioasa in primul rand pe mine, pentru ca mi-am pierdut punctul de sprijin, echilibrul. Nu stiam ca sunt capabila sa simt o astfel de dragoste. O dragoste care sa ma dezbrace incet dar sigur de toate principiile, emotiile, iluziile si orgoliul de care eram capabila, sa-mi inchida ochii si sa ma arunce in intuneric. Si totusi, ma simt dependenta de personalitatea ta nociva, de raul pe care mi-l faci ca de un drog pe care trebuie sa mi-l administrez la intervale precise de timp.
Vreau inapoi controlul asupra propriilor mele decizii. Simt cum inauntrul meu cineva striga “Stop! Vreau totul sau nimic! Da-mi zambetul inapoi!”, dar strigatul asurzitor a devenit sunet de fond de mult si desi exista momente in care as vrea sa spun exact ce am pe suflet, ma gandesc prea mult la ce vrei tu si nu pot.
As vrea sa fii nebun…pentru ca nebunilor nu le pasa, si-as vrea sa-mi furi capul intr-o zi si sa fugi cu el. Atat de departe incat nimeni si nimic sa nu te mai poata gasi. Si-as vrea ca acolo, departe, sa-mi versi in urechi cuvinte care sa-mi linisteasca nelinistea. Sa ma cuprinzi in dansul demonilor, sa-mi opresti lacrimile si sa-mi saruti bataile naive ale inimii.
Dar oare pot sa transform apa in vin? Si daca da, de ce miune am nevoie?
As vrea sa spun ca “mor de dorul tau”, dar ma gandesc, se poate muri de dor oare? Si-as vrea sa-ti spun “Suflica-ti maneca si bagat-ti mana in Univers sa schimbi oranduirea!”, dar ce sens are?
Alerg pe pista ratiunii si obosesc de cele mai multe ori gandindu-ma ca altcineva te strange in brate inainte de a adormi si te trezeste dimineata sarutandu-te pe frunte. Durerea asta provoaca rani incredibil de adanci si imi pustieste corpul pana cand lacrimi curg pe pleoapele-mi grele.
05:49 Somn usor…
Îndosariat la:about me, barbati, femei, ganduri, love sory
