Motto: Ferice de poporul care îşi are simbolurile demnităţii sale. /N. Costin, reprodus după memorie/
Am spus-o cu alte ocazii: pragmatismul moldovenesc este deja obiectul bancurilor prin capitaliile lumii. Pentru uz intern însă – simbolismul politic este cel de toate zilele.
Aşa a fost de la început, de la 1990 /dar şi de la 88 putem să o luăm/. Citim motto-ul… Nu demnitate se cere, ci simboluri ale acesteia. Primarul, dar şi întreaga clasă politică «de viţă nouă» au şi procedat conform acestei concepţii eronate. Noi, poporul, ne-am ales cu simbolurile atîrnate şi fîlfîite şi etc. Ei şi ai lor – clientela – între timp s-au împroprietărit pe socoteala noastră, au deturnat fondurile care veneau tot pentru noi. Cel mai strigător exemplu este a CELUI MAI URÎT DINTRE PĂMÎNTENI, anume Ş. Urîtu, care ne-a furat drepturile, care şi-a bătut în mod cinic joc de justiţiarii ce încercau să lupte cu corupţia de tip nou instaurată imediat după 1990, şi de care comuniştii /în 2001-09/ doar s-au folosit.
Ca să fie clar. Cei «buni», «ai noştri», ziceţile cum doriţi, se declarau unionişti. În consecinţă nu aveau interes de consolidarea R. Moldova, deci nici de consolidarea instituţiilor. Lozinca cunoscută: Cu cît mai rău cu atît mai bine. Nici cei cu CSI-ul nu aveau acest interes, deci întreaga clasă politică, indiferent de culoare, s-a prihvatizat aceşti ani. De poliţie au avut nevoie doar ca să fie ei apăraţi, de cetăţean nici o grijă.Nici unire nu au făcut, căci nu se putea şi ei ştiau acest lucru, nici independenţă. Şi alegătorul a reacţionat precum era normal să o facă.
Primul parlament «bun» s-a lăsat antrenat în război cu F. Rusă; nu că au încercat să facă ceva eforturi, dar au mers deschis pe calea războiului. În linii mari ei sunt vinoveţi de toate cîte au urmat, inclusiv de venirea comuniştilor la putere.
Ăsta-i adevărul istoric despre «primul parlament». I. Hadîrcă, M. Ghimpu, V. Matei – este nefasta «troică» ce ar trebui să dea socoteală. În schimb apare volumul frumos ilustrat cu osanale la adresa lor şi cu mari cheltuieli pe socoteala noastră. Iată prostia moldoveanului! Şi să nu ne supărăm pe cei ce ne consideră proşti – o fac reieşind anume din asemeni fapte. Trădătorii pe post de eroi şi invers, simboluri în loc de fapte…
Şi bolşevicii au falsificat istoria, dar istoricii de viţă nouă /foşti experţi în istoria pcus, trecuţi peste noapte la a românilor/ i-au întrecut. Cel puţin în cinism.
Diverse.
1./ Transnistria ne furnizează nu doar dureri de cap, dar şi eroi. După setul Ilaşcu, avem un erou naţional armean. Guvernul etc fac «tot posibilul» pentru a-l eroiza. Este un simbol în plus, oleacă pă dos, dar mere. Cine încearcă să spună că nu se face nimic pentru Transnistria? Că nimeni nu vorbeşte de bieţii moldoveni de acolo, veşnicii părăsiţi şi bătuţi de soartă este o modă veche-veche, nu mai spun de cînd…
2./ Slavi-cii ăştea! La AMN S. Untilă a prins la seu, la MAE – la păr pă faţă, barbă adică. Îşi face omul looc nou, precum mulţi alţii. Şi a pornit un nou război moldo-turc, ca în 1990.
Altul, vel istoric şi membru în comisia ghimpată o face pă eroul, chiamă la luptă cu ruşii pentru suma de 28 miliarde de dolari. Şi înţelege că nu-i original, că demersul e doar vorbă goală, dar mere înainte şi e eroul zilei. Pragmaticul Urechian, specialist în rîndunici, ciori şi alte păsărici încearcă să-l aducă la realitate. Este de fapt faţa comisiei – numai probleme şi cheltuială. Este o luptă simbolică cu un inamic real, care ne ţine în vizor zi şi noapte şi nu ne iartă prostiile. Vorba lui iu tsu – nu poţi fi prost pă degeaba!
Iurie Ţurcanu

PiS. Am citit abea azi articolul lui Gicu despre Kirilîci, care este în linii mari corect. Dar lucrurile pot fi precizate pe alocuri. Nu 5 ani ne-a condus conducătorul /sic/ acesta mare-mare, ci din 16 decembrie 1989 pînă în 2001; şi de atunci tot trage sforile. El a întrodus corupţia în societate, spre deosebire de Snegur, care era neputincios şi î-l conduceau alţii /şi fra Iura l-a folosit, apropo/.
PiiS. Titlul este o parafrază, pentru cei ce-mi urmăresc scriitura sub acest aspect.
PiiiS. Se vorbeşte nu de lupta pentru independenţă, care nu a existat, ci de declaraţia de independenţă, care declaraţie şi rămîne. Încă o mostră de simbolism. Dar cîtă fală goală: cutare, ca să vezi a semnat declaraţia…!
PiiiiS. Şi Dorin a fost printre tovarăşii celui Urît… Nehoroşo!