Motto: nu putem rămîne bigoţi la 160 ani după Eminescu / iu tsu/
Pregăteam un răspuns la provocarea lui Gicu. Ne-am mai confruntat şi din păcate el nu a înţeles; deci mai fac o încercare.
Din capul locului: mă consider profund religios nu însă atît de consecvent precum s-ar cuveni în asemeni caz), în consecinţă cele scrise de Gicu mă ating. Şi încă: eu nu refuz nimănui nici dreptul la părere, nici cel la orientare sexuală, politică etc. Poate Gicu e specialist în cele sexuale, dar e profan în sensul cel mai direct al cuvîntului în cele ce ţin de religie. Iarăşi: are dreptul şi la ignoranţă, dar în asemeni caz i se refuză cel de judecător în ultimă instanţă a religiei, a religioşilor.
Sunt ajutat de astă dată de un material al Dulcei Deea, altfel aşi fi fost nevoit să operez cu experienţele mele şi nu era bine. Au citit mulţi materialul, poate şi Gicu, dar nu au îndrăznit să facă comentarii, ar fi fost o profanare vădită nişte comentarii care se fac la materialele lui Gicu sau Blogheri.
Materialul reprezintă expresia unei reliogităţi pe cît de profunde, pe atît de sincere. Eu, iconoclastul, nu am fost supărat în consecinţă de imaginea lui Dumnezeu – Copac în Floare. Chiar dacă eu nu o accept.
De ce nu se observă, că religioasa Deea nu dă în nimeni cu pucioasă, nu osîndeşte pe nimeni la chinuri veşnice în lacuri cu smoală?
Persocnal sunt cucerit de seninătatea descrierii, dar şi de pozitivismul ei, chiar dacă eu pozitivist nu sunt, fiindcă nu pot.
Suntem pe aceiaşi undă şi eu sunt dispus să vorbesc la subiect în termeni de Cosmos, spaţiul subatomic (care este foarte mic, dar nu infinit mic – o mică observaţie), dar mai ales sub aspectul dinamismului, care este o caracteristică de bază a paradigmei actuale. (Şi chiar mă miră Gicu, care este în temă, dar nu reacţionează pozitiv).
Oponenţii lui Gicu, Al-ru Curbet, să zicem, nu e în pas cu aceasta /paradigma/. Încercarea de a găsi în Biblie o Astronomie este nelalocul ei şi este combătută lesne. Biblia şi alte Scripturi oferă exemple de religiozitate, unele nefiind nici înţelese, nici acceptabile pentru omul modern. Dar împortantă este experienţa religioasă, care este personală şi care rareori îşi găseşte o aşa expresie ca în exemplul citat. Eu, de pildă nu sunt la moment în stare să le expun pe ale mele – mai multe, presupun, ca ale D.Deea. Dar oricui încearcă să nege în această sferă îi propun mai întîi să experimenteze; îi va prinde bine indiferent de rezultat.
Înţeleg că mulţi reacţionează de fapt la bigotismul omniprezent la noi (iu tsu zice: bigotismul este religia românului), ceea ce şi eu fac sistematic, dar negarea unei asemeni sfere ca cea religioasă este de acelaş ordin ca şi negarea ştiinţei de către bigoţii, care de multe ori folosesc din plin roadele ei (telefonia, internetul, nemaivorbind de maşini şi nu simple).
Între spiritualitate şi sexualitate există o relaţie complexă, pe care o înţelegem cu vîrsta şi experienţele dintro sferă şi alta. Intimitatea e ceea ce poate cel mai lesne fi profanat, de aici şi grija crescută a spiritualilor pentru această sferă. Dar nu negarea ei.
Tot răul spre bine şi reacţiile de care am vorbit îmi permit să fac un pas destul de compromiţător pentru mine, să public ceva la temă, lucru ce l-am promis, dar nu eram dispus să mă ţin de cuvînt – se mai întîmplă şi aşa.
Diverse.
Şi Medvedev e printre profeţi! Cu ocazia evenimentelor din Kirghizia D. Medvedev a profeţit că şi în alte foste republici se vor produce co-revoluţii. Presupun că îngerul Vladimir l-a informat. Şi mai presupun că pe noi ne priveşte în primul rînd predicţia. Pă cînd? – iu tsu se întreba înaintea lui Medvedev. 1 şi 9 mai sunt favorabile, dar şi 28 iunie. Dacă nu, rămîne pe la toamnă.
Destul pentru azi.
Iurie Ţurcanu