Motto: Venea plutind în aderăr / Scăldat în foc şi soare. / /Mi Emi/

Prologul tot în versuri va fi, din Garcia Lorca.

Steaua Venus azi dacă
E-armonie a lumii
Ecleziastul să tacă!
…Venus e-adîncul genunii din suflet
Iar omul de rînd este-un înger căzut…

Iar mai departe am uitat. Aici este însă miezul, care e de neuitat, de neşters din memoria mea, destul de selectivă.
Dar vorba e de Eminescu şi de un personaj sui generis, zis Satan, dar uneori şi impropriu Lucifer – îngerul luminos, Fiul Zorilor /avem şi noi personajul Zorilă!/. Identificarea Satan-Lucifer este opera teologilor destul de tîrzie. Să fie clar – nu sunt eu avocatul Satanei /am fost oficial în instanţă acuzat de fra Laie Daibîja./. Eu am interes pentru Luceafărul lui Eminescu, dar şi de poet, care, spre regret, necesită apărare. Luceafărul nu e Lucifer, dar nu este absolut diferit de el. Întro traducere enleză am găsit anume aşa tradus Lucifer, dar asta-i problema traducătorilor. Luceafărul eminescian este definit ca un Fiu al Tatălui, dar nu căzut, ci trecut printro criză «de identitate», ca să folosesc un termen uzat la noi. Şi dacă ar fi căzut, nu era tragedie cosmică, era doar pierzarea sa.
Lucrurile pot fi privite şi din alt ungher. Eminescu – filogerman în esenţă – nu doar a fost influienţat din Goethe, ci şi l-a continuat pe linia reabilitării «celui rău» în persoana lui Mefistofel. Eminescu face asta în altă parte, în poemul Mureşanu (Citez pentru cei teferi, care nu se tem de «sclinteală»: Mărire ţie Satan!/de trei ori ai învins…) şi aici povestea e alta, eu prefer să nu comentez, dar nu o pot face pă neznaiul, ca alţii – bigoţii gen Dabija. ( Aici poate fi şi influienţa altui «înger căzut» – Byron). În context nu e de mirare că Biserica Română l-a condamnat pe Eminescu alături de alţii ( Al Ioan Cuza etc) la Iad prin postarea chipurilor lor în Scena Iadului de la biserica Patriarhiei Române. Acesta a fost subiectul litigiului meu cu Dabija în care acesta şi-a demonstrat nu doar bigotismul, coruptibilitatea, dar şi agramăţia. De ticăloşie nici vorbesc. Asta ca să fie clar celora care nu înţeleg poziţia
mea faţă de el – sunt motivat, inclusiv personal.
Eminescu trebuie apărat de aceşti prieteni falşi, care modelează un Eminescu, după chipul şi asemănarea lor. Mihai este şi el un poet ca Laie; şi gazetar ca Laie. Cu unica deosebire că Laie mai e şi proprietar (prin furt) de ziar. Că Laie e editat prea mult, iar Mihai a avut o singură ediţie, înfgrijită de alţii. Că Laie face averi, iar Mihai a murit sărac şi nebun.
Eminescu trebuie apărat şi de potapievicii evoluaţi care se cred în stare de a-l substitui pe Eminescu, dar care nu au ostenit elementar să-l înţeleagă.
Contra tuturor acestora chinezul iu tsu propune soluţia:
EMINESCU SĂ FIE VALORIFICAT! Nu ca poet, ci ca mare spirit, ca unul cu contribuţie esenţială la spiritualitate ( nu naţională – universală!).
Diverse.
1./Nu doar timpenii se publică în Tîmpul. Azi se aduc omagii lui Nicolae Mătcaş, care a fost cel mai integru şi profesionist ministru de la 90 încoace. Şi carele în plus a fost duşmănit de Laie Daibija – nu cunosc motivul. La 1990 acesta a optat pentru contracandidatul lui Mătcaş, un Ţurcan (ţurcanii ăştea!), şef la Costiujeni. De ce nu pentru un şef la oncologic etc aşi întreba dacă aşi fi în mintea lui. Şi eu ştiu de ce această opţiune. Dar s-s-t! A încercat să-i ia fotoliul în toamna lui 90 /poate 91/.
Dar se publică nu graţie lui Teleleu asemeni material valoros, ci dnei Tatiana Corai, responsabilă de numărul în cauză.
2./ Observ pe curaj.net mai multe materiale pertinente la tema 7 aprilie. Cei care au suferit nu trebuie să se împace cu simbolismul practicat de «ai noştri», care sunt cu interes electoral. Nu monumentului propus de incultul Cataragă! Ca să vezi – ne arată el simbolul verticalităţii. Nouă care ştim că de la începuturi falusul a fost şi va rămîne în vecii vecilor. A-a-min!
Iurie Ţurcanu