Că tot se vorbeşte în ultimul timp despre această ţară, despre acest popor, am zis să caut în sertarele memoriei amintiri pe care le-am depozitat acolo după ce am vizitat Polonia. Se întâmpla prin 2004. Poate prin 2003. Eram student, iar în Polonia am mers ca voluntar, urma să particip la nişte traininguri. Am vizitat atunci 2 oraşe: Gniezno şi Mogilno.
Oraşele sunt undeva în vestul ţării. Şi cum Polonia din vest este mai bogată, mai civilizată, cred că am văzut mai multe lucruri bune decât rele. Mai întâi, mi-am distrus un mit şi anume că habar n-am de limba poloneză. Credeam că dacă ştii rusa vei putea să te înţelegi cu polonezi, sârbi, sloveni, cehi, bulgari. Ei bine, nu-i deloc aşa. Polonezii vorbeau o şâşâită de limbă din care abia de prindeam vreun cuvânt slavon.
Până şi bătrânii, cei care au trăit, au suferit în perioada comunistă, nu aveau habar de ce le spuneam eu în rusă. Altfel, oameni nemaipomeniţi. Am rămas profund mirat şi surprins de atitudinea lor faţă de străini. Binevoitoare, mai mult chiar, călduroasă. Pentru că nu aveam unde sta câteva zile înainte să fim cazaţi la hotel, o familie s-a oferit să ne ţină pe capul lor. Familia: mama, tata, vreo 5 copii, bunici, toţi în aceeaşi casă mare din centrul oraşului Mogilno. Familia, intelectuali din talpă, avea cărţi peste tot în casă. Era ceva. Veneam dintr-o ţară în care lumea se gândea mai întâi ce pune pe limbă, într-o ţară în care cartea avea mare valoare.
În afară de cărţi, cum judeci după o ţară? După toalete. Ei bine, toaletele polonezilor erau de o curăţenie de mă apuca invidia - camera mea de cămin era o troacă. În plus, palatul lui Becali, vila lui Voronin de la Condriţa păleau în faţa universităţilor polonezilor. Şi aveau copiii polonezilor de toate în aceste campusuri, de la cămine, la săli de sport, săli de calculatoare… Ce mai, te durea capul când te gândeai că trebuie să revii în coteţul tău de acasă. Cel mai mult m-a impresionat un lucru: polonezii nu plătesc pentru studiile superioare. Am întrebat de mai multe ori şi mai mulţi oameni pentru că nu concepeam, cică de la grădiniţă până la masterat totul era gratuit, numai să ai dorinţa să înveţi. Deştepţi băieţi polonezii ăştia, investesc în ei, nu în prostii.
Încă ceva, ţin minte că am ieşit noi, cu tot grupul de voluntari în oraş. Să ne luăm nişte bere - să omorâm timpul până la “stingere”. Un englez mai nerăbdător şi-a deschis o bere şi a început s-o soarbă cu nesaţ. În secunda doi au răsărit lângă el nişte poliţai. De unde să ştim că în Polonia este interzis consumul de băuturi alcoolice pe stradă? În Moldova, de exemplu, berea este considerată produs alimentar. Norocul nostru a fost că unul dintre poliţişti vorbea rusa. Am încercat să-i explic că suntem voluntari, am venit la nişte traininguri şi ne cerem scuze pentru necunoaşterea legilor locale. Am aruncat berea, nu eu, englezoiul într-un coş de gunoi şi am fost iertaţi.
Apropo de hotel. Am stat într-o mănăstire hotel. Polonezii au foarte multe biserici, catedrale, mănăstiri, aşa că, de ce să nu scoată nişte bani de pe urma lor? Chiar am asistat la o mesă catolică - din hotel intrai direct în curtea mănăstirii şi de acolo în biserică. Frumos, mi-a plăcut. De altfel, nu simţeai că eşti într-o mănăstire, civilizaţia i-a furnizat toate utilităţile, avea până şi internet. Am stat numai cu gura căscată de uimire cât am vizitat Polonia, aproape o săptămână. Parcă am trăit şi noi, moldovenii, în comunism, dar totuşi, prea era curat, civilizat şi linişte la ei, la polonezi. Nu-i de mirare că nu au avut recesiune economică.