Deja a nu ştiu câta oară încep să scriu acest articol şi nu prea am sorţi de izbândă. Probabil locurile şi oamenii dragi mie sunt de vină. Este greu să răscoleşti amintirile, dar şi mai greu este să găseşti cuvintele potrivite pentru a descrie amprenta pe care ţi-o lasă imaginea locului unde te-ai născut, unde ai copilărit şi unde revii mereu pentru o gură de aer de acasă.

Simţeam o nevoie acută de a petrece începutul lunii aprilie acasă, la Brânza sau Fromage, după cum îi mai spun unii prieteni. Aşa şi am făcut. Am părăsit Bucureştiul pentru o săptămână, de altfel mult prea scurtă, şi am plecat spre Moldova. Chiar dacă pe alocuri degetele simţeau lipsa tastaturii de sub ele, plăcerea de a ridica mâinile în sus, cu ochii aţintiţi spre cer şi pieptul plin de aer curat este de nedescris.

Am prins bâzâitul albinelor în pomi, am văzut cum se desfac bobocii de lalele, am ascultat piutul puilor de găină, am văzut fluturi, am privit lebedele care au revenit în lunca Prutului, la Manta şi am ratat orăcăitul broaştelor din baltă, pentru că încă era prea frig ca să-şi dreagă vocile.

Cahul

În capitala sudului am fost două zile la rând. Oraşul este destul de curat, dar drumurile cum au fost, aşa şi au rămas: gropile se înmulţesc ca ciupercile după ploaie şi cu toate acestea oamenii sunt optimişti, cică oricum sunt mai puţine decât acum câţiva ani. M-a minunat abilitatea posesorilor de autoturisme de a le evita. Aici probabil a fost pusă în aplicare expresia „repetiţia mama învăţării”, dar în variantă modernă: „evitarea repetată a gropii, o zi în plus la viaţa ta!”

Reni

Oraşul Reni este locul unde mergeam în copilărie o dată la două săptămâni în vizită la bunici. Din păcate odată cu bunicii mei s-a stins şi imaginea veselă a acestei localităţi. Mă întreb adesea cine o duce mai rău: noi sau ucrainenii. Statistic vorbind noi suntem coada Europei. Şi dacă este aşa, atunci Ucraina ce este? Priveliştea îţi zgârâie rău privirea. În parc iarba creşte şi din pietre, iar Catedrala pare ca s-a topit în degradarea economică care a cuprins tot oraşul.

În prezent Reni este un oraş al bătrânilor. Tinerii au plecat în căutarea unei vieţi mai bune. Portul abia de mai răsuflă, iar vina desigur o poartă moldovenii cu tot cu terminalul lor de la Giurgiuleşti şi nicidecum autorităţile ucrainene care nu au mai investit nimic în infrastructura oraşului de vreo două decenii. Dacă m-ar întreba cineva din ce trăiesc acei oameni nu ştiu ce aş putea să le răspund… . Prea tristă este viaţa de zi cu zi… şi prea repede se umple cimitirul nou de morminte… .

Moldovean sau român?

Mulţi mă întreabă cum se identifică etnicii români din Sudul Basarabiei: ucraineni sau români? Răspunsul este simplu: chiar dacă vorbesc mai mult în limba rusă, afirmă că sunt moldoveni, nicidecum români. O fi vreun paradox sau ruşii au lucrat al naibii de bine, astfel încât nu ne mai putem reveni? Nu este de mirare că aici avem mai mulţi moldoveni decât români şi asta deoarece în actele de identitate la secţiunea „Naţionalitate”, au trecut „Moldovean”. Când întrebi ce limbă vorbeşte, ţi se răspunde limba moldovenească, când întrebi ce naţionalitate are, îşi spune moldovean… .

Cu toate acestea, am văzut oameni chinuindu-se să vorbească cu noi în limba română chiar dacă de ani de zile nu au avut nevoie de ea. Deşi se simţeau puţin jenaţi de teamă să nu facă prea multe greşeli în exprimare, nu au trecut la limba rusă. În schimb eu când am intrat într-un magazin să cumpăr o sticlă de apă am simţit o paralizie intelectuală, maxilarul mi se încleştase şi nu puteam să deschid gura să întreb în limba rusă dacă au ceea după ce venisem. Abia după câteva minute am reuşit să bolborosesc cuvintele, iar vânzătoarea se uita cam ciudat la mine că am ezitat atât de mult să o întreb nişte lucruri atât de simple.

Probabil pentru cei care vor citi aceste rânduri lucrurile pe care le-am descris nu vor avea prea mare importanţă. Pentru mine, însă, contează foarte mult ca despre aceste locuri să se vorbească. M-am simţit deosebită, atunci când un bun prieten mi-a spus că eu sunt un fel de „România Mare” într-o singură persoană, deoarece m-am născut în Republica Moldova, am bunici etnici români din Ucraina şi locuiesc în prezent în România. Mai sunt mulţi ca mine, oare vom ajunge să ne recunoaştem noi între noi?