Cum ar arăta păsările fără cer? Într-o lume desfăşurată doar pe verticală, fără adâncimea înălţimii. Mi-e imposibil să-mi imaginez. La fel cum nu-mi pot închipui viaţa fără frumuseţe. Lipsită de strălucirea care iradiază dintr-un cireş înflorit, dintr-o privire, dintr-un surâs visător.
Nu seminţele sunt hrana păsărilor. Hrana păsărilor este cerul. Nu cuibul este casa păsărilor. Casa lor este zborul. Nu mâncarea ne este nouă merinde. Ci frumuseţea. În prezenţa ei avem senzaţia că ne trezim complet, suntem luaţi pe sus de o efervescenţă fără egal, pentru că vine în întâmpinarea necesităţilor noastre sufleteşti cele mai profunde. În acele momente se sting tensiunile interioare, încordarea se dizolvă, orice nelinişte este îmblânzită. Fragilitatea noastră este îmbrăţişată de o altfel de lumină, care ne îngăduie să pătrundem dincolo de aparenţe, să întrezărim adevărata substanţă a lucrurilor.
Întâlnirea cu frumuseţea ne ridică la altitudinea de unde contemplăm hiperlucid lumea şi în acelaşi timp ne face să ne predăm necondiţionat. Pentru că ne simţim spontan acasă. Pentru că avem sentimentul de totalitate şi de certitudine. Lipsiţi de precauţia oricăror calcule, ne cufundăm în frumuseţe ca într-o apă – ceva fără vârstă dinlăuntrul nostru are încredere nestrămutată că braţele ei ne vor cuprinde pe deplin protectoare, iubitoare.
Dacă îl înfometăm şi îl lipsim de frumuseţe, sufletul nu înfloreşte, nu-şi poate împlini menirea. Călătoria regăsirii de sine are nevoie de suflu, are nevoie de respiraţia totală a frumuseţii. Şi cum exploratorul spiritual este devotat perfecţiunii, cel care caută desăvârşirea devine artist. Cel însetat de înţelepciune este un devot al adevărului. Cel fascinat de simfonia existenţei este un discipol al armoniei, cel îmbătat de culorile care palpită în jurul nostru este un adorator al luminii, cel căruia îi curge poezia prin sânge este mereu îndrăgostit de iubire. Oricare dintre aceştia se dedică spontan frumuseţii. Oricare dintre aceştia face din propria sa viaţă capodopera la care lucrează împreună cu îngerii.
Nu căuta frumuseţea doar în muzee sau în sălile de spectacol. Nu te gândi că o poţi descoperi doar în proporţiile fermecătoare ale unui chip sau în ardoarea comunicării dintre două suflete. Frumuseţea este atotprezentă. Este temeiul creaţiei şi ţelul ei ultim. Vibrează în măreţia miliardelor de stele şi în infinitul mic al electronilor. Iar pe puntea dintre galaxii şi universul subatomic suntem noi, păşind în frumuseţe, scăldaţi de ea în fiecare clipă a existenţei noastre. Noi, care alegem să ne întoarcem la izvoarele frumuseţii, să urcăm mai aproape de cerul nostru interior cu fiecare pas, cu fiecare gest, cu fiecare trăire. Pentru că ştim – acolo ne aşteaptă însuşi Dumnezeu, surâzând ca un cireş de-a pururi înflorit.