Uite că aprilie abia începe, iar doza mea diurnă de marasm absorbit din mediul exterior deja cer-rachetează. Pentru că nu am mai apucat să-mi revin de la idiotismul ce este Paştele şi deja simt cum mă acoperă, aidoma unei pizde de aramă, un alt soi de cretinism: ziua de 9 mai.

Vreau să vă povestesc ceva, vreau să vă povestesc cum, cu vreo câteva Zile ale Victoriei în urmă, am văzut la televizor un tată german, care l-a adus pe fiul său, de vreo 6-7 ani, la un cimitir militar şi discuţia pe care au avut-o ei doi până acum îmi stă în faţa ochilor şi îmi sună în urechi, într-atât de extraordinară şi diferită de tot ce am văzut şi auzit până atunci a fost.
Eram, la acea perioadă, sub influenţa stereotipului că viaţa fiecărui neamţ e o eternă cerere de scuze şi pocăinţă pentru păcatele taţilor şi buneilor, de aceea mă aşteptam ca tata să-i vorbească fiului despre cine au fost Hitler şi naziştii, şi cât de răi au fost, şi cum le-au împins Patria în dezastru şamîdî şamîdî, iar de fapt, tatăl i-a povestit că a fost război, că au murit foarte mulţi oameni nevinovaţi, că erau nişte timpuri foarte grele, că mulţi oameni au rămas fără case şi nu aveau ce mânca şi că au fost ireparabil şi irevocabil distruse obiecte nepreţuite de artă.
Pe parcursul întregului discurs nu a fost pronunţat niciun etnonim, nicio denumire a unei ideologii politice şi niciun nume de Fuhrer sau Tătucă al Popoarelor al timpului. Niciun -ism şi niciun -ist. Înţelegi, fiule, a fost greu, a fost un război prostesc şi foarte mulţi oameni nevinovaţi au murit din prostie
Cât de minunată a fost această discuţie! Şi cât de mult contrastează cu modul în care cei ce poartă pe umeri ereditatea URSS le vorbesc copiilor săi despre acest război. Da, fiule, a fost un război straşnic, pentru că au venit nemţii şi românii, fasciştii, mai pe scurt, şi au început să dea foc la sate, să omoare şi să violeze. Dar bunelul tău a luptat împreună cu ruşii şi a ajuns până la Berlin şi a aruncat în aer 30 de tancuri nemţeşti şi a omorât 100 de fascişti, dintre care pe 3 cu mâinile goale Ştii ceva? De ce să te mai istoveşti cu atâtea cuvinte, mai bine scoate din beci scalpurile acelor 100 de nemţi, dintre care 3 au fost omorâţi cu mâinile goale, şi dă-le copilului să se joace cu ele, poate aşa va deprinde mai bine ideea ta hidoasă şi nebună de patriotism împuţit.
Şi toate aceste documentare care chiar de pe acum apar pe televiziunile pro-kremline din Rusia şi Ucraina ca muştele pe rahat, despre generalul cutare şi cutare, care a întreprins uite acestea şi acestea operaţiuni militare de succes, şi care a lichidat uite atâtea divizii italiene, atâtea române, atâtea nemţeşti etc Şi etnonimile! Mereu trebuie de precizat de ce anume naţionalitate au fost soldaţii vrăjmaşi. O divizie nu poate fi niciodată doar o divizie, e numaidecât ucraineană sau bielorusă sau georgiană sau nemţească sau finlandeză sau ungară, o divizie SS nu e niciodată doar o divizie SS, ci e numaidecât divizia SS Ucraineană, divizia SS Estonă etc etc, pentru că, evident, popoarele guvernelor incomode Kremlinului trebuie tatuate pe viaţă drept colaboraţionişti, chiar dacă ele acum sunt formate din tineri ce nici măcar nu vor putea să-ţi răspundă când a început al doilea război mondial.
Şi Parada anuală din Moscova(or should I say Măsurarea cu Pulile anuală din Moscova?)…
Şi revizioniştii! Ucraineni, români, ungari, balţi, tu-i mama lor, cu Swasticile şi portretele Fuhrereilor locali…
Oh, Jeez, would you people just get a life?