Le este specific moldovenilor să se bage peste tot unde nu le fierbe oala, ca nişte bocitoare nepoftite. Îmi amintesc şi acum un moment penibil şi ruşinos pentru RM. În Grecia s-au produs nişte inundaţii, cu multe distrugeri şi victime. Fără a întreba pe nimeni şi nimic, guvernul moldovean a decis să trimite ajutoare ţării calamitate. Ajutor respins prompt şi categoric de Grecia care a declarat că se descurcă singură, cu propriile puteri, că în aceste cazuri este necesară şi consultarea statului calamitat.
La fel, acum 15-20 de ani, RSSM era primul stat care recunoştea independenţa Lituaniei. Un gest extraordinar zic eu. Doar că moldovenii aşteptau aplauze zgomotoase şi îndelungate, iar lituanienii şi-ar fi dorit mai degrabă ca şi Moldova să le preia exemplu, să-şi declare independenţa, nu să-i susţină din tufari. Pe dracu, RSSM şi-a declarat independenţa printre ultimele republici sovietice, mai degrabă nevoită, în urma întâlnirii de la Belovejskaia Puşcia, când preşedinţii celor 3 state slave au îngropat URSS. Bineînţeles că scriitorimea moldavă îşi asuma ulterior meritul principal în destrămarea imperiului, de parcă s-ar fi decis ceva la Chişinău în acest sens.
Acum ziarele moldoveneşti s-au specializat pe enumerarea celor care au izbucnit în plâns când au auzit de moartea echipajului polonez în Rusia. Nu m-ar surprinde deloc dacă s-ar decreta zi de doliu şi la Chişinău, dacă Ghimpu si-ar oferi ajutorul, aşa cum a făcut-o în cazul atentatului terorist cu bombă din Moscova, de acum câteva săptămâni, ca şi cum ar fi avut loc un cutremur de pământ şi ruşii rămăsese fără case şi produse alimentare.
E regretabilă moartea echipei prezidenţiale poloneze, cu multe personalităţi autentice, printre care şi Izabela Jaruga-Nowacka – o extraordinară luptătoare pentru drepturile omului. Deşi tre’ să recunosc că preşedintele polonez îmi inspira mai puţină simpatie, chiar era un personaj odios pentru mine, asta e deja altă mâncare de peşte. Vorba latinilor: De mortuis nil nisi bene.