Întotdeauna medicii la noi dn Moldova se laudă că ei sunt foarte buni și tratează pe măsură. Poate nu au condiții, dar ei își fac datoria. Într-adevăr, cei care sunt din Moldova și România și le-au călcat pragul o să se abțină, inclusiv și eu. Dacă cineva a fost la medic, poate în afară de Ghenadie Brega, a plătit ceva, bani sau în natură, e sigur 99%.
Când eram la liceu am avut o sinuozită nazală și mi s-a îndreptat septul nazal. Problema era că mi se astupa nasul chiar dacă nu eram răcit. Și acum mă confrunt cu această problemă și este un impediment deoarece în societatea în care trăiesc, în București contează mai mult cum vorbești, exprimarea orală, accentul decât ce minte ai. Așa că am decis să merg la spitalul Republican din Chișinău. Acolo m-a întâmpinat un medic care era și profesor la universitate, docent, dar acela numai m-a consultat și mi-a zis că trebuie să-mi facă operație. Pe urmă a dispărut, am mers la altul, iar doctorul respectiv zicea ceva de genul că dacă m-a luat acela, acela să mă opereze, dar cum nu era de față docentul, a zis că se bagă el. Sunt născut în Moldova, ai mei nu au făcut mahinații, așa că banii în timpul când eram elev erau foarte puțini, dar cu sănătatea nu te joci. Și acum îmi amintesc cum tata, după ce mi-a făcut medicul puncție, i-a pus 50 de lei în buzunar, iar acela i-a mulțumit din suflet. Pe urmă a urmat operația, eram semiconștient și a venit la mine cel care pune narcoz, mi-a zis că nu am făcut bine că am plătit în casă, dar m-a lăsat în pace când m-a văzut că eram doar un puști. Apoi sora a mers la doctor și l-a întrebat cu cât trebuie să-l mulțumim și i-a zis 50 de USD, la care ea nici nu a clintit și i-a dat, fiind un pic șocată. Mă simțeam aiurea atunci și îmi ziceam că o să încerc să iau de la ei cât mai puțini bani, dar față de cel care m-a operat, apoi mi-a mai făcut puncții pentru care plăteam cam 25-30 de lei, aveam o ură. Nu aveam poliță, eram elev în România și noi nu aveam așa ceva, dar plătisem la casă, dar și… în mână. Știu că sorei medicale i-au plătit 50 de lei, apoi a venit alta care, pentru ca să-mi schimbe bandajul îmi cerea polița, și medicul i-a zis că am poliță personală la el. Poate acum par mici tarifele gri, dar așa erau pe atunci.
În aceiași cameră eram cu un tip care a luptat în Afganistan, făcuse un accident cu o mașină, îl lovise cu oglinda de la mașină când tocmai întorsese capul, și când a venit soția din Italia i-a dat bani și l-a trimis la spital să-și îndrepte nasul. Omul a trăit lucruri groaznice, mi le-a povestit într-o dimineață când vroiam să dorm, dar el nu avea somn și trebuia să-l ascult, avea dureri și dorea ca cineva să-l audă. Uite el nu a plătit nimic în casă, dar a dat aceiași sumă, deja în euro și acum domnului docent. La întrebarea adresată docentului dacă ajunge, acesta i-a răspuns că o să vezi și tu cum o să te simți. Asta din codul lor însemna că dacă poate să mai dea, doar va avea nevoie și el mai târziu, doamne ferește, de serviciile lui.
Mama a fost anul trecut la același spital, și nu s-a schimbat nimic acolo, chiar mai rău, au crescut taxele de ambele părți. Chiar dacă avea poliță de asigurare obligatorie a plătit și la casă, și la doctor, la sora medicală în mână.
Toți știm cine sunt medicii, dar vom plăti pentru că ei ne tratează, iar cu sănătatea nu te joci. Și ministrul sănătății e de la mine din oraș, chiar dacă a vorbit pe TVM 1 legat de această problemă, este și el medic… Nu o să vă cer să nu plătiți, ci dimpotrivă, plătiți, cu sănătatea nu te joci, dar hai să mai riscăm cu unii din ei, să le facem câte o întorsătură, poate vor ajunge după gratii unii, și se vor calma ceilalți, dar mi se pare mie că nu avem voință pentru așa ceva. Poate repet prea des, dar cu sănătatea nu te joci.