Aminteam AICI despre moldovenii… respectabili care şi-au trăit marea parte a vieţii în Uniunea Sovietică, care au mai şi trecut prin armata sovietică. Aceştia sunt ataşaţi de rablele lor într-un mod cu totul aparte şi „de neînţeles”. Bine întreţinută, „Volga Gaz 21” de mai sus este un caz aparte. Cred că niciun program Rabla, popular în România, nu l-ar face pe proprietar să renunţe la minunea de maşină, care ne aminteşte, câteodată, de ceea ce mişcă pe străzile din Cuba.
Chiar dacă se desfac pe drumuri, autoturismele made in URSS, „ale noastre” şi punctum, sunt cele mai bune, pentru că, vorba vine, ceea ce este rusesc nu se compară cu nimic. HN
