De ziua mea mă prinde nostalgia, de Anul Nou plictiseala, de Paşte… eh de Paşte este deosebit de frumos. Mi-a plăcut mereu această sărbătoare. Şi n-aş zice că sunt bisericos, dimpotrivă, nu ţin minte când am intrat ultima dată în lăcaşul Domnului, iar când trec prin faţa unei biserici nu-mi fac cruce, vă ziceam: sunt credincios, dar nu sunt bisericos. Pur şi simplu îmi place această atmosferă de pace care pogoară printre semenii mei fie şi pentru o săptămână, fie şi pentru o zi.
În copilărie, paştele însemna Pască dulce, Cozonac, Miel la cuptor, Brânză proaspătă, Ouă roşii, Ceapă verde. Totul cu literă mare. În copilărie, Paştele însemna şi sfinţirea bucatelor până noaptea târziu. Ne trezea mama dimineaţă cu zgomotul de la bucătărie, cu aroma îmbietoare de bucate făcute acasă. Copil fiind, mă dădeam în vând după cozonac. Nu ştiu cum e la alţii, dar la noi, cozonacul se face numai şi numai de Paşte. Aşa că îl aşteptam cu mare nerăbdare. Nici nu aşteptam Paştele, pofteam la cozonac imediat ce era scos din cuptorul cu lemne.
Aşa era în copilăria mea. Paştele pe care îl trăiesc în ultimii ani este diferit, dar îşi păstrează aromele şi obiceiurile. Am mers la biserica de lângă blocul meu. Au fost atât de mulţi oameni încât s-au blocat străzile din jurul lăcaşului. Preoţii au amenajat o scenă, ne-au cântat de acolo, ne-au urat la microfon “Hristos a înviat!”, iar fix la ora 12.00, pe biserică s-a aprins cu litere de lumină această urare! Poze mai jos.
Cât de masa de Paşte, mai întâi am dat iama prin hipermarket. Lume multă, cărucioare pline, rafturi golite. Unde-i criza m-am întrebat? Poze mai jos.
Una peste alta, nu am dus lipsă de miel. În “casa mea” din Bucureşti s-a gătit carne de miel. Nu eu, nu vă închipuiţi că sunt un Jamie Oliver, au gătit unii mai pricepuţi decât mine. Au făcut-o gustos, aşa că am pus un kilogram rapid. Dar ce am făcut eu? Pentru prima dată în viaţă am vopsit ouă. N-a ieşit nici bine, nici rău. Potrivit pentru prima dată. Hristos a înviat!, oameni buni. La voi cum a fost Paştele?