Se ştie că a devenit o tradiţie de îndobitocire a populaţiei din RM cu exursii a icoanelor din est şi cele mai des din Rusia. “23. si au schimbat slava Dumnezeului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor” pentru a câştiga bani, daruri nemeritate şi îndobitocirea minţii prin minciuni precum veţi vedea minuni dacă vă veţi închina icoanei.

Bine sa ne aducem aminte ca sunt minunile din anul trecut (o luăm ca pildă) după o excursie prin RM a unei icoane aduse din Rusia şi care a călătorit foarte multe localităţi am fost martori la cele mai mari minuni unde au înviat morţii din RM şi au participat în alegerile din 5 aprilie. După am fost martori încă la o mare minune care se numeşte “înzestrarea oamenilor aleşi cu darul uciderii” în 7 aprilie şi după. Apoi şi darul “mulţumirii” decorării cu ordine şi medalii de către mutropolitru “Moldovei şi întrgului Chişinău” Vladimir criminalu a multor persoane de “onoare” cum este Igor Smirnov liderul separatiştilor din Transnistria pentru meritul dării de ordin de a împuşca în moldoveni. Apoi pe Voronin la decorat însuşi patriarhul rusiei (de unde a venit icoana făcătoare de minuni) Kiruşa pentru ordinul dat de Voronin în maltratarea tinerilor (poporului) din RM. Nu este trecut nuci atamanul kazacilor cu uitarea de decoraţii de către bis. ort. rusă, şi anume pentru împlicarea în războiul din 1992 pe malul bătrânului Nistru.

Îm pare că această icoană care este adusă din bis. rus. de pe teritoriul kievului va aduce noi minuni cum se mai înţălege ca îndobitocire prin întroducerea în şcoli a obectului oblicatoriu de religie. Şi o altă decoraţie între fruntea guvernanţilor activi cum este Vlad Filat pentru munca silnică depusă.

Aş înţălege necesitea de a întroduce religia dacă:

1) biserica este un organ de stat (şi nu se supune organizaţiilor interstatale cum este patriarhia rusă).

2) câştigul 100% din activitatea bisericii să meargă în bugetul statului (fondul de asigurări sociale).

Dar noi ce avem? Îndobitocim populaţia RM prin organele statului pentru o supunere unei biserici ai altui stat care este Rusia. Şi prin această biserică este jefuită întrega RM cu implicaţia guvernului şi sortită viaţa poporului la însărăcire veşnică. Prin această bis. ort. rusă sunt întreţinuţi călăii RM.

TREZIŢIVĂ din somnul minciunii nu vă daţi amăgiţi şi nu vă trageţi sărăcia şi moartea asupra capului vostru. Minunile nu sunt ale voastre ci a ruşilor. Voi cetăţenii RM sunteţi minunea ruşilor, unicul popor care le plătiţi şi le daţi daruri pentru desrugerea voastră.

Ion de la Criuleni