Astazi duba bomba informationala care a aruncato media mi-am adus aminte de marele scriitor roman Constantin Negruzzi mai precis de domnitorul moldovei Alexandru Lăpuşneanu am recitit inca odata partea cu “Motoc” si am ajuns la ideia ca suntem intr-o situatie similara unica diferenta este ca daca la Negruzzi stiu finalul la noi acuma este punctul culminant draga cititor iti propun sa rasfoim literatura romana inca odata numai ca adaptata putin la realitatea vetii nostre libere, dimocratice si cum mai spune d-ul Nagacevschii numai si numai in baza legii a! da! si am uitat sa mentionez putin de tot redactata, deci sa pornim.

— Ei, vornice VORONIN, zise apoi înturnîndu-se spre acesta, spune, n-am făcut bine că m-am mîntuit de răii aceştii şi am scăpat ţara de o aşa rîie?

— Măria-ta(AIE), ai urmat cu mare înţelepciune, răspunse mîrşavul curtezan; eu de mult aveam de gînd să sfătuiesc pre (AIE) la aceasta, dar văd că înţelepciunea măriei-tale au apucat mai nainte şi ai făcut bine că i-ai tăiat; pentru că… fiindcă… era să… — Văd că armaşul întîrzie, zise (AIE) curmînd pre VORONIN, care se învălmăşea în vorbă. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea acea. Ha, cum socoţi şi dumneata?

— Aşa, aşa, să-i împuşte cu tunurile; nu-i vreo pagubă c-or muri cîteva sute de TINERI, de vreme ce au perit atîţa boieri. Da, să-i omare de istov.

— M-aşteptam s-aud asemene răspuns, zise cu oţărîre (AIE), dar să vedem întăi ce vror. În vremea aceasta, ZUBCO se suise pe poarta curţii şi, făcînd semn, strigă:

— Oameni buni! (AIE) întreabă ce vreţi şi ce ceriţi? si pentru ce aţi venit aşa cu zurba? Prostimea rămasă cu gura căscată. Ea nu se aştepta la asemenea întrebare. Venise fără să ştie pentru ce au venit şi ce vrea. Începu a se strînge în cete, cete, şi a se întreba unii pe alţii ce să ceară. În sfîrşit începură a striga:

— Să micşureze dăjdiile! — Să nu ne zapciască!

— Să nu ne mai împlinească! — Să nu ne mai jăfuiască!

— Am rămas săraci! — N-avem bani! — Ne i-au luat toţi VORONIN! — VORONIN! VORONIN! — El ne beleşte şi ne pradă! — El sfătuieşte pre (AIE)! Să moară!

— VORONIN să moară! — Capul lui VORONIN vrem! Acest din urmă cuvînt, găsind un eho în toate inimile, fu ca o schinteie electrică. Toate glasurile se făcură un glas şi acest glas striga: „Capul lui VORONIN vrem“.

— Ce cer? întrebă (AIE), văzînd pre ZUBCO intrînd.

— Capul vornicului VORONIN, răspunse.

— Cum? Ce? strigă acesta sărind ca un om ce calcă pe un şărpe; n-ai auzit bine, fîrtate! vrei să şuguieşti, dar nu-i vreme de şagă. Ce vorbe sînt aceste? Ce să facă cu capul meu? îţi spun că eşti surd; n-ai auzit bine!

— Ba foarte bine, zise (AIE), ascultă singur. Strigările lor se aud de aici. Într-adevăr, POLETISTII nemaiîmpotrivindu-se, norodul începuse a se căţăra pe ziduri, de unde striga în gura mare: „Să ne deie pe VORONIN! Capul lui VORONIN vrem!“

— Oh! păcătosul de mine! strigă ticălosul. Maică preacurată fecioară, nu mă lăsa să mă prăpădesc!… Dar ce le-am făcut oamenilor acestora? Născătoare de Dumnezeu, scapă-mă de primejdia aceasta şi mă jur să fac o biserică, să postesc cît voi mai ave zile, să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea CURCHI!… Dar, milostive doamne, nu-i asculta pre nişte proşti, pre nişte mojici. Pune să deie cu tunurile într-înşii… Să moară toţi! Eu sînt boier mare; ei sînt nişte proşti!

— Proşti, dar mulţi, răspunse (AIE) cu sînge rece; să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur. Du-te de mori pentru binele moşiei dumitale, cum ziceai însuţi cînd îmi spuneai că nu mă vrea, nici nu mă iubeşte ţara.