E al doilea "doctor" militaroid - dat recent în vileag (după acel "profiler" al României, care avea o problemă cu piţipoancele şi felul cum ele provoacă agresiunile sexuale, purtând fuste scurte) - pe care îl lasă, la strâmtoare, exprimarea corectă în limba română. Dar în paradisul românesc poţi fi, cum laude, şi doctor agramat. Vorbim de faimosul C. Voicu - ex-parlamentar mioritic. Căci ăstora, militaroizilor, nu le sunt îndeajuns ceafa groasă care este, traiul îndestulător, pensia privilegiată pentru care nu au cotizat şi avansările cu care i-au lins, tremurând, toţi preşedinţii României, cu o slăbiciune analizabilă faţă de haina căcănie-militară - mai vor şi doctorat. Spoiala necesară de intelectualitate a unor grobieni cărora râgâiala sonoră, fals patriotardă şi promovarea pe criterii sentimental-interesate nu le mai sunt suficiente.
Traian Băsescu lăcrimează atunci când pomeneşte în discursurile-i armata. Puţini stau să înţeleagă asemenea ieşiri plângăcioase; nu am încercat nicicând o afecţiune deosebită faţă de militari, mai cu seamă faţă de cei îmbătrâniţi sub stelele gratuite ale regimul comunist (resursele de consideraţie mi s-au isprăvit odată cu generaţia bunicului meu: luptătorii din URSS şi Cehoslovacia)! I-aş fi respectat pe aceştia de acum dacă în sânul controversatei lor caste s-ar fi ivit niscai disidenţă sub regimul comunist, pentru a-l scurta, a-l tempera, a-l umaniza cumva, stând abia în acest fel cu adevărat "pavăză poporului", aşa cum se împăunează mereu.
Ion Iliescu a fabricat generali pe bandă; cred că l-a întrecut pe însuşi Napoleon I în vreme de război la acest capitol. Emil Constantinescu nu face excepţie. A avansat în grad inclusiv foşti torţionari, foşti securişti cu victime pe conştiinţă. O dragoste mare? Mai curând, manipulare de dosare!
