Bună-re-venire, ALŞ (nu ştiu dacă buenos aires funcţionează şi ca urare:)! Aşazicând: o revenire plină de sens. Citim şi nişte consideraţiuni-temeri de bun simţ (despre fotografia digitală), pe care m-am străduit degeaba, la rându-mi, să le împărtăşesc, împart, cu prietenii mei mai nevârstnici, în alte dăţi (când primul aparat digital îmi dădea târcoale). Îmi amintesc şi eu cum economiseam cadrele (poziţiile) şi-n digital, obişnuit ca acestea să fie luate o dată pentru vecie, deci irepetabile, ca pe peliculă... Vedem şi-o mâţă neagră de-a lui Cortázar (sau Fuentes?) săltând mortal.
ALŞ: "E o poză de pe la sfârşitul anilor '30 a mătuşii mele, Mariana (sora mai mică a bunicului), împreună cu o bună prietenă, Zaza Lobey. Stau vesele şi surâzătoare, pe un mic dâmb, înlănţuindu-şi taliile. În spatele lor, o cascadă. Când am găsit această fotografie în caseta mătuşii mele, ea încă mai trăia. Mi-a povestit că Zaza îşi vânduse un splendid apartament dintr-o vilă de pe strada Londra şi că se mutase, cu nici două săptămâni înainte de cutremurul din '77, într-un apartament mai mic, în blocul din Piaţa Rosetti care s-a dărâmat - şi din care mătuşa mea se mutase încă din anii '60. Am văzut, pe loc, toată năruirea aceea în cascada de un alb agresiv din fundal. Era ca imaginea anticipativă a unui dezastru pe care nimeni nu ştiuse să-l citească. Atunci cred că am înţeles, intuitiv, că o fotografie poate anunţa un destin".
Cât de mult (în ce măsură se) (a)seamănă filmul cu fotografia?

ALŞ: „Destul de mult, aş zice: fotografia este film oprit. E ca o formă de cinema în care scenariul se scrie pe loc şi-n care poţi să fii regizor, operator şi monteur. În plus, fireşte, este singura artă care se face închizând un ochi."
"(Mai nou, cu aparatele digitale, îţi dai seama pe loc dacă fotografia merită păstrată, ceea ce-ţi permite să «mai tragi o dublă» în caz că nu; e mai eficace, dar s-a pierdut suspansul de a nu şti dacă fotografia e bună sau nu.)"
 Filmul oprit al lui Alex Leo Şerban