Am face lumea un pic mai bună dacă am admira în glas. Nu pe cei pe care îi iubim, pe care îi cunoaştem, ci pe cei pe care îi vedem în stradă, păşind străini alături de noi...
Ce-ar fi dacă din senin ţi s-ar spune că ai un zîmbet frumos, în stradă, un cineva, fără vreun interes, ci pur şi simplu, din bună intenţie şi din inimă sinceră..ţi-ar spune că ai un zîmbet frumos? Cred că ţi-ar mai fura un zîmbet şi ţi-ar însenina ziua.
Mi s-a spus o dată în autocar că am cercei foarte frumoşi. Fleac, da? Eu m-am simţit bine o zi întreagă...şi nu pentru că aveam cercei frumoşi...e plăcut să ţi se dăruiască bunătate. Pe acea domnişoară şi acum o ţin minte. Nu cred că o voi mai vedea vreodată, dar cuvîntul ei bun şi acum îmi răsună în căpucean, eh, sunt oameni buni...şi dacă am fi sinceri atunci cînd suntem pozitivi, am fi mult mai mulţi.
Încerc să-mi aduc aminte de cîte ori am admirat în stradă şi de cîte ori am tăcut dintr-un fel de ruşine nedefinită, de sute de ori, aş fi putut lumina de sute de ori feţe necunoscute, aş fi putut da glas emoţiei mele pozitive pentru a o împărtăşi şi altora.. dar am tăcut...
Nu o voi mai face. Îmi plac oamenii care admiră în glas.
