Ceea ce mă irită cel mai mult în toată această discuţie despre religie în şcoli este cuvântul “opţional”. Sau, mai bine spus, mă irită că oamenii îl spun fără să se gândească. Repetă ca nişte papagali acest cuvânt magic, care are un singur scop: să creeze o imagine falsă asupra a ceea ce urmează să se întâmple. Regele e gol. Iar cuvântul “opţional” este un cuvânt parazit. Un paravan. Frunzuliţa care acoperă locul cel indecent şi vulnerabil al guvernării noastre şi al establishmentului popesc. Cuvântul necenzurat scris pe gard, în spatele căruia găseşti cu dezamăgire altceva. 
Este un cuvând care minte. Pentru că opţional la occidentali, şi opţional la sovieticii balcanici au înţelesuri diferite. În sensul occidental al cuvântului şi fără implicaţii la nivel de guvern putem avea în şcoli oricâte cursuri facultative dorim: de religie ori de orice altceva. Legislaţia nu interzice acest lucru. Şi atunci, ce i-ar împiedica pe directorii de şcoală să ofere elevilor, la alegere, cursuri de ortodoxie, artă abstractă găgăuză, aspecte deontologice ale canibalizmului pe insulele pacificului, şi orice alte bazaconii ar mai putea fi considerate utile pentru a lărgi orizonturile viitorilor edificatori ai comunismului unei societăţi moderne? La fel, legea nu interzice bisericilor să organizeze şcoli duminicale, pe care copiii, îndrumaţi de părinţi, le-ar frecventa în mod privat şi fără a fi supuşi presiunii colective a majorităţii.
De altfel, fără să aştepte indicaţii de la Minister, unii profesori organizează nestingherit vizionări de filme despre viaţa lui Hristos la orele de diriginţie, iar prietenul nostru Alexandru Curbet scria la el pe blog că vorbeşte elevilor despre Biblie în timpul orei de fizică. Cred că aţi intuit că problema opţionalului, dreptului elevilor de a avea o altă confesiune sau de a nu avea nici una, pur şi simplu nu se pune. Profesorul are toate pârghiile de influenţă, şi nu dă o para chioară pe mofturile democratice.
Haideţi să nu ne ascundem după deget, pretinzând că nu ştim cât de mare este influenţa unui profesor la noi în şcoală. Nu este un secret nici faptul că dascălii de pe la noi îşi depăşesc adesea atribuţiile şi acţionează în mod voluntarist, impunându-şi propriile opinii, şi asumându-şi chiar roluri şi competenţe, care aparţin părinţilor.
Profesorii noştri se implică excesiv de mult şi pe alocuri isteric în procesul de formare a personalităţii copiilor. La ei această implicare ideologică abuzivă se cheamă “a pune suflet”. Modul exagerat în care o fac îi aseamănă cu popa Cibric, şi am văzut destui cibrici în şcolile noastre, care cu intenţiile lor bune au pavat numeroase cărări în iad. Personal, aş prefera ca profesorii noştri să-şi facă onest meseria, fără a aştepta cadouri şi atenţii, deşi asta este deja o altă discuţie.
Să nu ne facem nici că nu ştim puterea stigmei în colectivele de copii. Un elev care nu va frecventa orele de religie va fi imediat marginalizat, poreclit şi tachinat de colegi (“eu am spus că tu eşti koncennaia…” ori “tu ce, eşti satanist..?”), de cele mai multe ori soldându-se cu reglări de conturi, aprobate tacit de profesori, sau mai bine zis, de profesoare, pentru că corpul didactic în şcoli este format în mare parte de femei. De altfel, femeile fiind mai religioase decât bărbaţii (se vede şi din sondaje) vor fi şi mai predispuse să “încurajeze” pe toţi elevii să frecventeze “împreună cu colectivul” acele ore opţionale. Parcă aud şi care va fi argumentul: las-că acolo n-o să te înveţe nimic de rău.
Faptul că la cursul de religie elevii nu vor lua note, nu îl califică imediat ca fiind “opţional”. Societatea noastră, în întregime, nu este pregătită pentru opţional. Şi o demonstrează chiar modul paradoxal de a pune problema: avem nevoie de o decizie la nivel de guvern pentru a preda opţional religia în şcoli. Conform unei frumoase tradiţii opţionalul pe la noi este mai întotdeauna obligatoriu.
Sună bine, de altfel. Aproape ca un nou mod al verbului: opţionalul obligatoriu.
Ce s-ar putea spune în concluzie? Un singur lucru, cred. Că posibilitatea unor cursuri facultative de religie în şcolile noastre deja există, şi nu este necesar să se intervină la nivel de politici publice, dacă anume asta se doreşte.
Altceva este dacă se vrea îndoctrinarea şi ideologizarea populaţiei, cu ulterioara consolidare a bazei electorale a partidelor liberale. În acest caz însă desantul de popi pe care îl va trimite în şcoli guvernul lui Filat îi va face cu timpul un mare deserviciu. Da, această mutare va fi pe placul babelor cu tălpile murdare, care bat mătănii în biserică. Dar ele niciodată nu vor putea fi recrutate şi fidelizate: după ce vor pupa icoana, vor vota tot cu PCRM. Ele au fost şi vor rămâne un “bad deal” pentru partidele liberale.
În schimb tinerii vor fi dezamăgiţi. Oamenii deschişi la minte, cu idei progresiste vor fi dezamăgiţi. Mai ales când va ieşi la iveală marea diferenţă dintre ceea ce s-a promis şi ce a ieşit în realitate.