Moldova este țara în care m-am născut, dar cum și pentru restul, nu-mi provoacă sentimente profunde ca și la ruși, americani, turci, canadieni pentru țara lor. Cred că acest articol nici nu va fi citit de mulți după cum am început și ce fel de patriotism poate fi când ești dintr-o țară care dacă zici că după ce ți-ai făcut studiile în străinătate și vrei să te întorci acasă, la cuibul părintesc, te întreabă toți cei din jur : “Ai înnebunit, ce ți s-a întâmplat ?” Și încep discuții peste discuții, că doar nu este bine să te întorci, este o altă mentalitate în Moldova, de care oamenii nu pot scăpa. Și acesta este adevărul, din păcate.
Vorbesc cu părinții în fiecare zi pe skype. Adevărul că nu ai nici un fel de noutăți, iar verișorul meu dintr-un sat mi-a zis chiar că nu are noutăți de când am pierdut contactul cu ei , din 2002. Totul este pe vechi și nimic nu se schimbă. Așadar, mama îmi povestea cum au un profesor care a terminat Dreptul la Iași și lucrează la liceu și la Comitetul Executiv Raional la Relații cu Publicul. Tipul a zis că îi place să predea. Eu cred că și faptul că nu a avut cetățenie română, l-a determinat să se întoarcă acasă, unde se descurcă bine. Este cel mai frumos lucru să faci ceva din plăcere, chiar și pe bani puțini.
În anul întâi de facultate am avut colegi de cameră macedonieni. Mă înțelegeam bine cu ei, chiar dacă erau cu mult mai mari ca mine. Nu exista vreo ierarhie printre noi, cum obișnuiesc să mai construiască co-naționalii noștri prin căminele studențești și cum am mai avut prin liceu. Erau foarte liniștiți, dar aveam culturi diferite și gândeam diferit. Uite ei după ce au terminat facultatea s-au întors înapoi la ei în țară. Macedonia nu o duce cu mult mai bine decât Moldova, există multe probleme economice, sociale, iar corupția este cam ca și la noi în special în învățământul superior. Îi întrebam pe toți macedonienii, ce fac după ce termină facultatea, nu numai pe colegii mei, și primeam un răspuns unanim : “Mă întorc acasă, în țară la mine”. Dacă întrebam pe cineva din Moldova, era evident că nu există pentru nimeni cale întoarsă, doar unii care au fost expulzați și alții care au dorit acest lucru, dar aceștia sunt foarte puțini. Ce diferență de mentalitate între noi și ei. Desigur, Macedonia are potențialul de a adera la UE, noi nu, dar țara este mică și nu ai multe oportunități de afirmare, cum zic prietenii mei.
Prietenul meu secretos a trecut iar azi pe la mine. Am început să discutăm despre politică și zicea că CIA și-a băgat coada în Rusia, organizează proteste. Eu m-am aprins un pic când a început să atace Georgia, dar din păcate nu mi-am menținut calmul, cum reușesc de obicei. Mi se păreau prea aberante chestiile pe care le zicea, așa că nu am mai continuat. Așa că ne-am întrebat ce-ar fi dacă ne-am întoarce acasă ? El zicea că mai bine nu, dar dacă s-ar întoarce s-ar apuca de nebunii, ceea ce nu vrea să facă. Cunoaște multă lume din domeniul organelor de drept, din domeniul militar, alții care se ocupă cu afaceri în Moldova. La început ar merge la fiecare și l-ar întreba ce face și cu ce se ocupă. Pe urmă ar începe să facă ceea ce nu-i place, așa că nu se întoarce acasă. Pentru cei care nu cunosc care e situația din Moldova în domeniul justiției, apărării, organelor de drept le-ar părea aberații ceea ce este scris mai sus, în realitate sunt niște lucruri pe cât se poate de reale în Moldova. Nu poți face nimic dacă nu ai legături, nu cunoști pe cine trebuie și nu știi cu cine să te înțelegi. Îmi amintesc cum ziceau că se angajau în organele de drept în Moldova, cumpărau locul, de parcă erau la piață, cum se intră la Academia de Poliție, cu bani, dar ultima e valabilă și pentru București.
Eu sunt mai pacifist. Dacă m-aș întoarce acasă cred că m-aș apuca de citit multe cărți, i-aș ajuta pe părinți la muncile de la câmp, prin jurul casei, aș fotografia clădirile vechi, m-aș angaja pe undeva prin administrație, nu în poliție, aș face sport și m-aș plictisi de moarte. Dacă nu aș reuși să mă angajez, aș pleca prin UE cu pașaportul românesc, jumătate de an pe la muncă necalificată, jumătate de an acasă. Desigur, părinții o să dorească nepoți, dar ei prea multe vor, ca să fiu sincer. Nu este vorba, găsești iubire, dar nu cred să fie cineva care să se mute la țară. Sunt prea alintate și o duc prea bine ca să se lipsească de vreun confort.
Am multe planuri pe viitor, iar dacă nu reușesc în București să mă angajez sau să intru la doctorat, atunci mă întorc acasă, mai plec să fac un ban la Italia, cum zic compatrioții noștri, la Spania. Apropo, deja mulți au pașapoarte românești și în fiecare dimineață când merg la sală îmi propun să merg la Chișinău, dar nu au de unde să știe că în rucsac am hainele de schimb, nu borcanele goale care i le duc mamei și hainele care trebuie cusute, spălate. Noroc că are mașină de spălat și nu mai învârtește cu bățul la mașina sovietică semi-automată.
E bine să fii tânăr, ai un arbore cu multe ramuri, dar pe măsură ce înaintezi în vârstă aceste posibilități se reduc, dar unele din ele, ca ramurile unui arbore, se întăresc și devine calea ta . Desigur, la un moment arborele este tăiat, cum a făcut și tatăl meu cu copacii din grădină, dând prioritate viței de vie. Așa și tu acorzi prioritate pentru ceva anume.