Ce înţelegem prin implicare politică: să îţi exerciţi drepturile politice, adică să votezi, să faci lobby sau advocacy pentru a influenţa decidentul politic în favoarea sau defavoarea unei anumite acţiuni politice, sau să îţi creezi propriul partid politic sau şi mai simplu să devii membru de partid.
Acum stau şi mă gândesc la cine va citi acest material. Dacă cititorii ar fi maturii ei ar răspunde că cu cât mai târziu cu atât mai bine, că vezi bine tinerii nu au maturitatea necesară pentru luarea unor decizii politice, le lipseşte experienţa, iar de cele mai multe ori şi raţiunea, lasându-se influenţaţi de emoţii şi trend.

Aşa o fi? Posibil…, dar nu este bine să excludem şi alte variante.

Când mi s-a cerut opinia cu privire la acest subiect, am întrebat şi eu la rândul meu pe altcineva, mai tânăr decât mine, iar răspunsul a fost unul simplu:

“Timpul şi-l alege fiecare tânăr, atunci când crede că merită să facă acest pas… .”

Sunt de acord că fiecare îşi alege propriul timp singur, atunci când simte că trebuie să procedeze într-un anume fel. Dar, oare tânărul de astăzi poate să se laude că liberul arbitru îi este chiar aşa de lesne asigurat în ceea ce priveşte implicarea sau dimpotrivă neimplicarea în politică? Oricum, la orice pas aud din partea junilor că “… lăsaţi că se descurcă ei şi fără noi, … chiar credeţi că pun mare preţ pe opinia noastră? … sunteţi prea optimistă, oricum deciziile au fost luate în lipsa noastră, noi suntem aşa… doar de ochii lumii… .”

Şi iarăşi revenim de unde am pornit… . Trist? Da. Trist. Şi ce facem? Ne întristăm şi mai mult? Cu siguranţă că aşa procedăm, că doar suntem moldoveni, ce naiba?

Atunci de ce avem cu toţii asigurat dreptul la vot odată cu împlinirea a 18 ani, dacă suntem prea tineri la această vârstă să ne implicăm în politică? Pentru că procesul de votare face parte şi el din politică. Dacă tot suntem moldoveni, să ne mai aducem aminte de câteva vorbe înţelepte. Una dintre ele: “Cu cât îmbătrâneşti cu atât devii mai copil… .” În traducere liberă pentru candidaţii din campaniile electorale de pe plaiurile mioritice: “…cu atât mai uşor de manipulat.”

În concluzie, dacă tinerii nu sunt capabili să ia decizii politice, iar unele dintre persoanele în etate, cu drept de vot, pot fi mai copii decât copiii, iar cei care gândesc matur sunt peste hotare (conform ultimelor date între 500000 şi 1000000 de persoane cu drept de vot) şi nu le este asigurat dreptul la vot de către autorităţile moldoveneşti, de către cine este condiţionată cârma aceastei ţari? De către maturii infantili, cărora le lipseşte cultura şi inteligenţa politică şi acţionează din conformism şi reflex, pentru că mai bine de cincizeci de ani au deprins exerciţiul acţiunii fără raţionament. Nu-i putem acuza, ei nu au avut variante dintre care să aleagă. Opţiunile le-au fost limitate de un sistem distructiv.

Şi ca să finisăm pe aceeaşi notă “optimistă”, nu trebuie să uităm, îl citez pe acelaşi tânăr, că “… probabil unele lucruri nu ţin neapărat de vîrstă, pentru că un tânăr poate fi la fel de capabil sau de ticălos precum un bătrân din politică… .”

Acest articol a fost scris acum un an special pentru FLASHMOBMD – un blog creat si administrat de colega mea si prietena mea (fosta stdenta), Irina Gotisan, adresat tinerilor, pentru tineri, unde acestia isi pot exprima liber opiniile.

Evenimentele care au loc in Republica Moldova in aceste zile i-au redat actualitate, mai ales ca noile modificari aduse Constitutiei prevad vot pentru cetatenii statului care au implinit 16 ani.

Intrebarea mea este urmatoarea: poate fi 16 ani varsta maturitatii si responsabilitatii politice?