M-ai certat cumva că scriu rar? Na! ziua şi postarea. Una care vorbeşte despre O RĂSCRUCE, O PROVOCARE, UN TEST. Ţi-o dedic, Rhetta.
Nu sexul pare să fie ultimul mare tabu în lumea noastră. Ci a discuta deschis despre moarte. Oamenii se simt stânjeniţi când vine vorba despre ea. Sexul este dimpotrivă subiect afişat de societate cu o noşalanţă insolentă. Atât de insolentă, încât dă de gândit dacă nu e cumva doar o mască pentru aceeaşi stânjeneală, pentru acelaşi disconfort şi pentru aceeaşi frică.
Două statistici sunt foarte surprinzătoare. De câte ori pe zi se gândeşte un bărbat la sex? Doar o dată, însă durează 24 de ore. Desigur e o glumă. Sau… nu. Sexologii care iau în considerare raportul lui Kinsey sunt convinşi că mai mult de jumătate dintre bărbaţi se gândesc la sex de câteva ori pe zi. E vorba însă de bărbaţii anilor 1940, care nu aveau încă la îndemână reviste sexy şi fără perdea, nu aveau încă la discreţie industria gigantică a trupului gol. Un alt sondaj de opinie realizat la sfârşitul secolului XX de binedocumentatul institut Gallup arată că americanii nu se gândesc aproape niciodată la moarte. Sau se gândesc atât de rar încât nu contează. Oare alte popoare… civilizate… îi acordă atenţie mai des?
În prezent se promite creşterea speranţei de viaţă. Statistici triumfătoare arată că faţă de începutul secolului trecut este aproape dublă. De ce s-ar mai gândi la moarte un om căruia vremurile noastre par să-i fi creat şanse sporite să se împlinească erotic? Mai ales că trăim într-o cultură de glorificare a individualismul, cu o filosofie de viaţă care se bazează pe ideea că poţi avea succes în tot ce-ţi propui să faci. Desigur, asta presupune şi… “lupta împotriva îmbătrânirii şi a morţii”. Totuşi oamenii sunt mult nepregătiţi când îşi descoperă o boală incurabilă. Şi descoperă atunci că trebuie să facă faţă atunci nu doar fricii de dispariţie biologică, ci şi suferinţei de a fi trăit la intensitate redusă. E un moment de confruntare cu tot ce au amânat, tot ce au preferat să ignore – adevărurile despre propriul suflet şi despre limitările cărora le-au permis să-i ia în stăpânire.
Iată paradoxul timpului nostru – omul este bombardat cu mesaje care îl invită să se împlinească liber şi prin sexualitate. Totuşi lumea de azi ascunde o imensă frustrare – libertatea nu este libertate, ci libertinaj. Deseori sexualitatea nu este eros, ci carnalitate descărcată de mister, de poezie, de suflet. Pe de altă parte omul refuză să vadă cordonul ombilical care îl ţine legat de moarte din prima până în ultima secundă a vieţii sale. Comportându-se ca şi cum plecarea din planul fizic este un accident care devine cu atât mai improbabil cu cât evită mai perseverent să se gândească la ea, să o contemple, să o cunoască, omul de azi se iluzionează că astfel îşi poate savura propria existenţă.
De fapt oscilează între cei doi poli cărora trebuie să hotărască ce putere le acordă – să-l prăbuşească sau să-l salveze? Sexualitatea şi moartea, creaţia şi sfârşitul, au deopotrivă capacitatea să-l împotmolească în lume sau să-l conducă dincolo de ea. De aceea vremurile pe care le trăim sunt o răscruce, o provocare, un test. Avem nevoie de o nouă viziune pentru a învăţa cu adevărat lecţia freneziei – sufleteşti, erotice, spirituale. Lecţia intensităţii depline în viaţă şi a detaşării depline în moarte.