„Coridorul morţii”, o piesă dramatică de Irina Nechit, se află în montare la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi. Din afişul publicitar vedem că de regia spectacolului se ocupă artistul emerit şi directorul Teatrului Anatol Răcilă, scenografia e în grija maestrului în arte Victor Palii, iar de selecţia muzicală se ocupă V. Burcovshi.
Titlul piesei după care se montează un nou spectacol la Naţionalul din Bălţi aminteşte, fără îndoială, de coridoarele morţii de după 7 aprilie 2009, când mai cu seamă aripa tânără a societăţii a protestat contra Partidului Comuniştilor din R. Moldova, care a fraudat masiv alegerile parlamentare din 5 aprilie. HN
* * *
Un spectacol despre evenimentele din aprilie se află în montare la teatrul din BălţiTeatrul Naţional „Vasile Alcesandri” din Bălţi montează spectacolul „Coridorul morţii”, axat pe evenimentele din aprilie 2009, transmite Agenţia DECA-press.
Directorul teatrului, Anatol Răcilă, regizorul spectacolului, a comunicat că premiera va fi jucată la 30 martie. Nu este exclus ca printre spectatori să-i avem pe Vlad Filat şi Mihai Ghimpu. „În spectacol va fi antrenată toată trupa teatrului”, a spus Răcilă, precizând că „va fi o premieră foarte dură”.
Spectacolul „Coridorul morţii” este montat după o piesă a scriitoarei Irina Nechit. Scenografia este semnată de pictorul bălţean Victor Palii.
