Autobusul la Trebujeni.
16 martie, dimineaţa, orele 9.00, Gara Auto Orhei.
Niţel îngheţat dar cu sufletul încălzit de veşti bune, cu "Radio Noroc" în căşti (altceva nu prea prinde, dacă prinde nu e prea ascultabil) cobor pe celebrele scări de acces în gara oraşului Orhei, acesta fascinează prin spiritul său de provincie, lucru care nu o să-l vezi la Bălţi, de exemplu. Fac o tură pe peroanele gării, nu am identificat niciun autocar util, mă apropii de uşa gării şi intru. Mă uit în jur şi întreb de o tanti care trebăluia cu curăţenia: "Nu vă supăraţi, unde pot şi eu găsi un ghişeu cu informaţii?" "Ha?" "Khî..." - tuşesc respectuos şi mai întreb în limbaj aceesibil: "Unde-i dispecerul?" "A, dap' afară." Ies pe uşă şi fac stânga, mă apropii de un ghişeu dotat cu o gaură rotundă cu diametrul de vre-o 10 cm, suplimentat şi de o imitaţie a unei uşiţe ce acoperea jumătatea de jos. În spatele sticlei organice roase de timp şi acţiunea factorului antropic se întervăd două doamne: una mai tânără, alta prin preajma vârstei climaxului avansat. "Nu vă supăraţi..." "da eu îi zîşem, da el şi vre sî asculte!?" "Cer scuze, pot să aflu când va fi primul autobus la Trebujeni?" "Unde? La Trebujeni?" (Aici mi-am adu aminte de Sergiu Popovici, el, orheian fiind (chiar din oraş - aşa e nevoit să precizeze de fiecare dată când îl întreabă cineva de unde este) se enervează la maxim de fiece dată când mă întreabă ceva şi eu răspund în acelaşi mod - "Ce-ai spus? Ore, luni?") "Da, la Trebujeni." - răspund apăsat. "Apuuuuu, la 10:40 porneşte de lângă magazinul "Moldova", asta acolo sus lângă scări." "Dar mai devreme nu e nimic?" "Nu, este la 12:00." Resemnat, îngheţat ceva mai binişor, mă deplasez spre aceleaşi celebre scări, le urc şi mă plasez vis-a-vis de numitul magazin, încercând să am suprafaţa maxim posibilă din corp iluminată de razele călduţe ale soarelui. Privesc la ceasul de la telefon, au mai rămas o "oră şi ceva", ceva urmând să însemne cam 30 minute, să fi ştiut eu!
Fiind resemnat cu faptul că radiaţia solară nu este în stare să mă încîlzească, am început să prives ce se petrece în jurul meu: pe deja crestomaticile scări îşi desfăşura activitatea antreprenorială un bărbat mult mai îngheţat decât mine de etnie romă (anume aşa trebuie să fie scris şi spus într-o societate sănătoasă), omul a dat start forfotei pascale prin a vinde... aţi ghicit - boia de ouă! :) Ce-i drept nu se prea bucura de succes afacerea respectivă. Mai trecea câte cineva pe drum, am remarcat un automobil de lux ce nu se încadra în peisajul urban respectiv, avea numere de Orhei. Am decis să nu-mi nenorocesc definitiv dimineaţa şi să beau o cafea cu lapte. Am cercetat ofertele publicitare de pe faţada magazinului "Moldova", ne remarcând careva indicii ale prezenţei unui bar sau cafenea, am aruncat ochii în jur: materiale de construcţii, "Юля афца" etc.. Decid revenirea în spaţiul patriarhal al gării. Calc pe sus pomenitele scări...
Cu câteva trepte mai jos de vânzătorul nenorocit, stătea o femeie tânără (între 24 şi 30 ani) cu un copil mic, de doar câteva luni, cerşea. Am gândit că nu e tocmai bună democraţia, dacă nu ar avea drepturi exclusive asupra copilului îi dădeam şi vre-un an de puşcărie şi nu merită asemenia oameni să se numească părinţi, buzele copilaşului erau vinete de frig, abia m-am apţinut!
Pătrund într-o încăpere numită "bar", posibil, dar anturajul intern mi-a trezit dubii serioase: două personaje de gen feminin şi vârstă indescifrabilă se aflau pe intern, pe tejghea se aflau câteva farfurii cu cotlete, peşte uscat şi un produs dubios de origine animală. "Cer scuze, pot să comand o cafea cu lapte?" "Da, de care?" Am trecut prin minte mai multe îmbinări posibile şi aplicând metoda excluderii prezenţei cafelei naturale, am spus: "Trei în unu aveţi?" "Da, acuş." Între timp am mai aruncat cu privirea în jur, rezultatul a fost: "Da-aaa, se poate în pahar de plastic, că vreau să ies afară la peron." "Da noi de altele nu avem." La aşa răspuns nu se aştepta nici logica mea încrucişată! Ies la peron, bag "RFI" - ediţia de ştiri în română, Băse iar se ceartă cu liberalii şi cu psd-iştii.
Ies afară, soarele devine ceva mai puternic, beau cafeaua "Petrovskaia Sloboda", revin pe direcţia scărilor, pe lângă cerşetoarea nemiloasă şi vânzătorul de boia, urc sub copacii de pe marginea străzii, e ora 10 deja, mă gândesc poate o veni autocarul pe la 10:20. Atenţia mi-o atrage o tanti... "Am să scriu despre asta pe blog"- am gândit eu. O doamnă de peste 55 ani vindea seminţe prăjite, un lucru banal, una mi-a atras atenţia: răsărita mergea "ca pâinea caldă", nu că la Orhei se înghite mai mult produs aleagenos decât în restul ţării, nu. Faza constă în poziţia strategică care a aleso doamna - pe diagonală drept în ea se opintea drumul de la piaţă, adică, venind de la piaţă, omul cam 150 metri o vede pe ea şi sacul cu seminţe, trece drumul şi peste 50 metri intră la gară unde are de aşteptat autobusul, soluţia de marketing este genială, în 5 minute am numărat 7 cumpărători, afacerea mergea strună! O fi făcut tanti vre-o facultate de merchendiser sau pr-manager? Nu cred.
Am aşteptat în continuare, o oră şi ceva, ceva însemnând încă o oră şi patruzeci de minute. Enervat merg iar la ghişeu: "Nu vă supăraţi, dar autobusul nu vine deja de o oră!" "A, dapu' el poate să nu meargă în fiecare zi."Acum am înţeles de ce ghişeul are doar o bortă şi aceea astupată! Dacă erau două, o gâtuiam! Furios, sun la destinaţie: "Alo, nu vă supăraţi eu vin până la cotitură la Ivancea, puteţi să mă luaţi? Bine, vă sun."
În 20 minute eram pe traseul Peresecina-Orhei, la cotitura spre Ivancea, în 40 minute eram la Butuceni...
va urma...
