Îmi aduc aminte deseori de gafele făcute în copilărie şi nu-mi vine să cred că s-a întîmplat chiar cu mine. Unele chestii mă ruşinez să le spun, pentru că erau făcute de o minte tânără, iar unele mă fac sa rîd pâna în prezent.
Pe deoparte eram emoţionat, pentru că mă duceam la concertul organizat de ASEM pentru cei care abia au devenit studenţii săi şi posibil în acea sală vor fi şi viitorii mei colegi, iar pe de altă parte mă simţiam mîndru că am prins şansa onorifică de a fi student al ASEM-ului. Nu toţi au reuşit să intre la ASEM, deci sunt deosebit 
Ajuns la Palatul Naţional, mândria mi-a căzut puţin mai jos de umeri, vazând ca lumea de acolo e îmbrăcată ca la o inaugurare de Oscar, iar eu în tricou şi blugi. Sunt student, nu? Ce dracu caută ăştia în smoking-uri şi rochii de seară aici?
M-am aşezat în primele rînduri, vroiam să văd şi să aud mai bine ce se petrece. S-a aşezat lîngă mine şi o domnişoara simpatică şi prin gînd mi-a trect un “bingo!”. Voi privi un concert interesant, voi sta lîngă o domnişoara simpatică, cine ştie, poate voi reuşi s-o agăţ. Era ora fixă cînd trebuia să înceapă concertul, dar înca nu se începea nimic. Toţi au îceput să aplaudeze, cu speranţa că degrabă va începe, dar degeaba, mai trebuia să treacă încă vre-o 15 minute. Nici eu nu îndrăzneam să încep vre-o vorbă cu domnişoara. Mă ruşinam. Peste cîteva minute de dezbateri în minte despre ceea ce ar trebui să-i spun, mi-a sărit involuntar din gura un stupid “Salut!”.
- Privet – răspunse domnişoara.
- Oare cît mai are pîn să înceapă? – Iar mi-a sărit involuntar.
- Ne panimaiu…
Ca să vezi, am dat peste una care nu vorbeşte româna. Ei bine, în schimb eu vorbesc excelent rusa. Îndată mi-am resetat vocabularul rusesc şi am continuat discuţia.
Abia îi aflasem numele şi că este dintr-un sat din sudul Moldovei, cum văd că vine spre mine alta domnişoară, în fustă neagră pînă la genunchi, o bluză albă şi cu un braţ de flori. Se oprise lîngă mine, scoate din acel braţ un buchet, mi-l pune mie pe genunchi şi zice:
- Când o să iasă nişte fete frumoase pe scenă, o să ieşi să le dai florile.
- Ceee? Care fete?
- Trei sau patru fete. O să iasă să cînte. Sunt o formaţie.
- Care formaţie, cum o să le cunosc? De unde să ştiu anume la care fete sa le dau florile? Bănuiesc o să cânte mai multe formatii din fete.
- Ei nu ştiu, dă-le cui o să-ţi placă mai tare.
- …
Şi a plecat mai departe cu braţul de flori. Am văzut că le dădea şi la alţii şi le spunea ce trebuie să facă cu ele. Şoc. Două întrebări mi-au paralizat dicuţia cu domnişoara simpatică: Care sunt acele fete frumoase şi dece tocmai eu trebuie să ies să le dau florile? Pentru cîteva momente îmi venea să dau florile tocmai vecinei simpatice care stătea din dreapta mea. Era deja şi o oportunitate pentru a o agăţa mai bine . Mă gândeam chiar să fac acest lucru, când deodata vine spre mine din nou fata în bluza albă, deja fara flori (le-a împarţit pe toate), dar cu o feţuica. Se oprise iar lîngă mine uitîndu-se în foaie, iar eu privind suspect la ea de pe scaun, mă întrebam ce sarcina oare o să-mi dea de data aceasta.
- Toxic. Formaţia Toxic.
- Toxic?
- Da, Toxic. Sunt trei fete acolo. Lor o sa le dai buchetul.
- Bine.
În scurt timp începuse inaugurarea of… concertul of… festivitatea multaşteptată, pe care ASEM-ul o organizează în fiecare an pe 30 august. A vorbit rectorul, decanii, unii invitaţi speciali, dintre care şi Marian Lupu. După vre-o oră şi ceva de pălăvrăgeală despre aceea că am făcut alegerea corectă şi cît de super este ASEM-ul, a înecput însăşi concertul.
Pe scenă ieşeau diferiţi interpreţi de care nu auzisem niciodată. Lumea stătea pe loc pentru că i s-a promis că vor cânta Catharsis, de altfel erau s-o şteargă toti demult. Cu timpul mi-am facut impresia ca baietii de la Catharsis au doar vre-o 4-5 piese şi un contract permanent de munca cu ASEM-ul, pentru că sunt invitaţi la orice festivitate a academiei şi cânta de fiecare data tot aceeaşi. De parcă rectorul le-ar suna să le zică “băieţi, mîine aveţi treabă acolo şi acolo”. Oricum, mie îmi place cum cântă. Catharsis trebuiau să cânte la urmă, iar pâna la ei pe scena apăreau fel de fel de şmecheri care abia ieri le-a venit ideia să cânte. Unul câte unul oamenii din sală începeau să se ridice şi să plece, încît peste vre-o 20 de minute de “concert” în sală a ramas doar o treime din lumea care a venit la început. Vroiam să plec şi eu, dar o chestie de la mine din braţe îmi încurca s-o fac. Nu-mi închipuiam ce vor face fetele de la Toxic fără buchetul meu de flori, aşa că trebuia să stau.
Veselia a durat mai bine de o oră până am auzit de la prezentator “Formaţia Toxiiiic!!!”. În sală nu a rămas aproape nimeni care să mai aplaudeze frumoaselor fete, iar mie nu-mi venea să cred că peste câteva minute voi scăpa de acele minunate flori. Dar aici aparuse o problema: trebuia să le dau florile la urmă, iar eu nu ştiam câte piese ele au de gînd să “cânte”. Ieşisem la margine ca să ma pot urca mai repede pe scenă şi aştepatam să se termine totul. Fetele au “cântat” 2 piese după care s-au închinat sălii şi au plecat. Aici am înţeles că e timpul să ma caţăr pe scenă, să le dau florile mult meritate şi misiunea mea e îndeplinită. Pornindu-mă spre scenă, fetele deja s-au ridicat din acea închinare şi au luat-o spre culise. Nici nu au observat ca vine un baiat spre ele cu flori. Cînd am ajuns să urc si eu pe scena, fetele acolo deja nu erau.
- Fetelor! – ma pornesc spre ele dupa culise. Nu m-au auzit.
- Domnişoară! – o strig pe cea care mergea ultima. Ele merg tot înainte şi habar nu au să se oprească. Începusem deja să alerg după ele.
- Toxic!!! – Se întoarce una spre mine, cea care mergea ultima.
- Daa?
- Aţi cîntat foarte bine, luaţi aceste flori din partea mea.
- Waw, mulţumesc!
- La revedere.
- Pa!
Ei bine, îmi împlinisem misiunea (cu greu) şi trebuia să mă întorc la locul meu. Uitându-mă împrejur, mi-am dat seama că puţin m-am rătacit prin coridoarele deserviciu ale Palatului Naţional. M-am întîlnit cu o infirmieră care mi-a zis unde este ieşirea. Acum cînd am ajuns iar la culise, pe scena era formaţia In Quadro. Normal că nu puteam să cobor de pe scena în timp ce ei cântau. A trebuit să aştept pîna îşi vor termină treaba. Tot acolo după culise era şi producătorul lor, Alexandru. Cu Alexandru mă ştiam de cînd venea să bea ceai la barul unde eu lucram barman. Am stat puţin de vorbă cu el, dar se vedea că era inervat pe formaţia sa, nu-i placea cum se mişcau pe scena. Cînd baieţii au terminat de cântat, abia am putut să mă întorc la locul meu în sala.
Domnişoara care a stat lîngă mine nu mai era acolo. A plecat, iar eu n-am reusit să cer telefonul de la ea. Lumea tot se ridica şi pleca. Îmi parea rău pentru artişii în faşa carora totul se petrecea. Eu m-aş simţi ofensat dacă cineva s-ar ridica şi ar pleca în timp ce eu stau pe scena. Iar lumea pleca cu hurta. Am plecat şi eu. Mă rog, aşa a fost sa fie cu lumea care pleca, cu vecina mea, cu florile şi cu frumoasele fete din Toxic.