Organizaţiile religioase şi patriotice ridică mare zarvă vizavi de problema avorturilor. Se plânge viaţa nenăscută de parcă aceasta ar fi un bun în sine. Se uită în aceste situaţii că jumătate dintre moldoveni nu au un acoperiş de asupra capului, numărul imens de şomeri (peste 60 la sută din populaţia aptă de muncă), de numărul impunător şi în creştere de boschetari. Câţi din aceştia ar fi ales să se nască dacă aveau drept de alegere? La ce bun un număr mare tot mai mare de vorbitori ai unei limbi, de purtători ai unei naţionalităţi sau credinţă, dacă viaţa lor din start e ratată? Cei care fac copii cu nemiluită realizează măcar pe o clipă că odraslele pe care pretind că le iubesc ca pe ochii din cap nu vor avea pur şi simplu unde să locuiască, că nu vor avea o casă proprie, pentru că în RM costul unui apartament este atât de mare, iar salariile sunt atât de mici, încât cineva care ar avea pretenţia să se pricopsească cu o garsonieră ar trebui să pună de o parte salariul timp de 2-3 vieţi, renunţând să mai mănânce, să se îmbrace şi altele.

Acum gândiţi-vă şi voi, ce diagnostic ar trebui să le punem unor indivizi care închină imnuri şi ditirambi natalităţii necontrolate, şi care-şi doresc cel mai mult să criminalizeze avortul, eventual cu pedeapsa capitală? Exaltaţi, nazişti, descreieraţi? Că procreatorii inconştienţi sunt uşor de captat într-o categorie, şi nu e deloc greu să înţelegem ce e cu viaţa lor.