Situaţie nemaiîntâlnită în Republica Moldova: în Chişinău e mare criză de jurnalişti. Cum s-a ajuns aici? Vedeţi mai jos.
Dintr-o dată, pe piaţa mediatică au apărut 2 televiziuni de ştiri. Le ştiţi. Şi cum investiţiile sunt masive, tehnica super nouă, iar planurile măreţe - au început angajările. Mai întâi au fost cooptaţi, ademeniţi sau atraşi cu salarii mari şi grase jurnaliştii cu experienţă. Redacţiile mai sudate au rezistat, însă cele care nu puteau oferi prea multe jurnaliştilor au devenit pustii - ziariştii au ales un ban în plus şi o perspectivă luminoasă. Nu o să dau nume, dar una din agenţiile de presă de la Chişinău riscă acum să se închidă. Motivul: nu are reporteri.
Două televiziuni de ştiri sunt cam multe pentru o ţară atât de sărăcuţă cum este Republica Moldova şi au supraîncălzit piaţa forţei de muncă. Ziceam că jurnaliştii cu experienţă s-au terminat într-o săptămână. Alţii nu mai găseşti - poţi să dai cu tunul. Aşa că au început angajările în rândul studenţilor, începătorilor, tinerilor fără experienţă. Reporteri, operatori, editori de imagine - toţi cei care au cel puţin idee de ce înseamnă televiziune, au fost adunaţi sub steagul Jurnal TV şi Publika TV. Cele două televiziuni au devenit adevărate aspiratoare de oameni. Şi uite-aşa s-a ajuns la situaţia incredibilă de care vorbeam - MARE CRIZĂ DE JURNALIŞTI LA CHIŞINĂU!
Nici nu ştiu măcar dacă în vreo altă ţară de pe glob s-o fi întâmplat vreodată ceva similar. Deşi… O să vă istorisesc pe scurt o mică poveste despre o televiziune din România, care nici nu ştiu dacă mai există astăzi. Se numea sau se numeşte această televiziune - N24. Şi era sau este o televiziune de ştiri. La lansare investiţiile au fost de ordinul milioanelor de euro, sume ce se vehiculează în prezent şi pe piaţa moldovenească. Banii s-au investit masiv în tehnică, în maşini, în echipament. Din păcate, nu şi în oameni. Se povesteşte prin târgul Bucureştilor, că N24 aveau şi jurnalişti buni, dar şi “presari” de ocazie, care habar n-aveau pe ce lume se află. Din nefericire pentru televiziune, la un moment dat, balanţa a înclinat spre cea de-a doua categorie. Rezultatul: astăzi nici nu ştim dacă televiziunea cu cea mai bună tehnică din Europa de Est la momentul lansării mai există. Nu sunt Nostradamus şi nici mama Omida. La fel, nu mă erijez în vreun povăţuitor. Morala, dacă o vedeţi după ce aţi citit această poveste tristă, identificaţi-o voi.