Primarul vâlcean PDL - arestat? Pac, M. Mihăieş va scrie încă o dată - excelând în stilistica sudălmii şi atât - despre nesimţirea lui Ion Iliescu de a trăi până la 80 de ani şi de-a trage încă sforile în PSD (nu mai poate dom' profesor de soarta social-democraţiei româneşti...) sau îl vom regăsi brodând submediocru, once again, pe marginea asemănărilor dintre păpuşa horror Chucky şi dl C. Antonescu. Primarul PDL de Craiova (sponsor generos al campaniei ex-prezidenţiabilului democrat-liberal) e şi el arestat? Bun, H.-R. Patapievici va deplânge, în consecinţă, intrarea benevolă a PNL în sfera de influenţă a PSD sau practicile dictatoriale (incontestabile!) de dată recentă din partidul "istoric", sau va măsura gradul de onestitate al campaniei Respect, pusă la cale de Realitatea TV. Ce să spun, aproape că-mi vine să înghit găluşca lipsei de ipocrizie a îngrijorării domniilor lor!
E înduioşătoare sforţarea acestor domni de a face, vorba românului vechi, din căcat praştie: adică, din PDL (actualmente un hibrid politic fără căpătâi) - un Partid! Din păcate, a scrie editoriale corozive despre rivalii de pe eşichier ai favoriţilor lor nu prea e de natură a consolida poziţia democrat-liberalilor. Mai ales când acest cuplu cultural-român a încremenit în dezonoranta postură de a fi unicul din întreaga presă care ignoră sistematic toate intrările cu oiştea-n gard (să nu zic dovezile de incompetenţă sau ezitările interesate) ale administraţiei Boc. Dacă ar realiza brusc, măcar HR-P (de la care încă mai am aşteptări de reviriment), cât de previzibil a devenit în apariţiile sale din EVZ (unde nu are sens să-l mai citim, ştiind dintru început ce "idei" va înşira), s-ar cutremura şi-ar emigra, la rându-i, în pampas.
Această obstinenţă întru "discreditare" (cu şi fără argumente ancorate în realitate, multe din textele dumnealor părând a fi nişte greu de refulat refluxuri ale vezicii biliare) nu vine niciodată singură, ci însoţită de o altă stridenţă: "arta" deja leşioasă, greoaie şi tot mai dificil de pus în practică, pe care se screm s-o probeze, de a ocoli ORICE atitudine critică (şi, slavă Domnului, au destule prilejuri!) la adresa partidului de guvernământ.
Am grijă să mă declar aici cu totul în dezacord faţă de modul în care Crin Atonescu a înţeles să-şi asigure realegerea în fruntea PNL. Am citit suficiente articole zeflemitoare sau serios îngrijorate pe acest subiect, scrise de publicişti mai obiectivi (inclusiv dintre cei bănuiţi de "mogulism") şi chiar mai talentaţi în acest domeniu, al jurnalismului, decât "somităţile intelectuale" pomenite mai sus. Respect diferenţele de opinii şi nu-mi imaginez existenţa în afara pluralismului politic (cu toate că, în ziua de azi oricine poate trece mai liberal decât distinşii cultural-români, susţinători frenetici ai unui regim prezidenţial - dacă s-ar putea, alimentat de un partid unic, ghici care? - şi ai Parlamentului unicameral - idem). Cu slalomul lor, chirurgical executat printre ştirile defavorabile echipei căreia îi cântă în strună, am însă mari probleme.
Pe mine mă scoate din pepeni, de fapt, nonşalanţa cu care cei doi se fac că plouă, câtă vreme, în realitate, baş că plouă, dar cu dosare penale asupra partidului lor de suflet. Ambii 'telectuali înfierează şi combat adânc votul pe liste (practicat, de altfel, de ani de zile la congresele PD şi PDL), tendinţele autoritariste ale Crinului, presupusa obedienţă a liderilor liberali faţă de dl Patriciu (când se ştie că PDL stă chiar prost la capitolul lideri veritabili şi e campion la yesmen-i, tocmai pentru ca dl Băsescu să strălucească şi mai orbitor) şi vehiculează fără a obosi, până la tembelizare, veşnica temă a "trădării" lui C.P. Tăriceanu în momentul în care preşedintele ţării a lansat găselniţa tristă a alegerilor anticipate 2005, la numai câteva luni de la alegerile propriu-zise, în urma cărora Alianţa D.A. nu a ieşit atât de potentă încât să-şi asigure majoritatea confortabilă (târzie consolare pentru o campanie electorală de doi bani).
Să fie limpede: nu voi cădea vreodată în ispita de-a contesta acestor domni competenţa profesională, din pricina nevertebrării politice pe care-o dovedesc de ani buni. Ba, mai mult, dl Patapievici are dreptate în cea mai mare măsură în editorialul de azi din SENATUL EVZ: Requiem pentru un partid istoric! Dar, pe cuvântul meu, portretistica - hilară prin aparenta ei inconştienţă (s-o numim: tehnica ochelarilor de cal) - conţinută în cuvintele pe care le voi cita mai jos, pare a fi extrasă din proiectul acelor pagini din manualele de istorie ale viitorului, unde va fi caracterizat pentru urmaşii noştri dl Traian Băsescu - începând cu episodul "Petrică, eşti cel mai bun".
"Din punctul de vedere al puterii sale, desigur, manevra a fost foarte bună: nici un lider liberal nu a avut asupra partidului controlul pe care îl are acum Crin Antonescu. Dar din punctul de vedere al pretenţiilor sale liberale şi democratice manevra sa a fost un autodenunţ: ea l-a demascat pe Crin Antonescu drept ceea ce criticii săi au spus dintotdeauna că este - un demagog superficial, un politician lipsit de principii, ghidat numai de simţul puterii personale şi complet ignorant în teorie liberală."
