Ieri am văzut o pereche. El - un bărbat inteligent, energic, puternic, cu o voinţă de fier şi pasiune nebună pentru destinul său. Puţin cam scund, dar foarte bine făcut fizic. Ea – probabil altă dată ceva mai înaltă decât el, acum era de-a dreptul cocoşată. Slabă şi cocoşată. Probabil, iubindu-l, a renunţat mai întâi la tocuri. Apoi i s-a părut că oricum este mai înaltă şi... s-a cocoşat. Cocoşată de dragoste! Sau din lipsa acesteea...O fi fericită? Cu siguranţă nu vreau să ajung o femeie care se sacrifică în halul ăsta. Şi oare cum e cu psihologia bărbatului care-i permite aşa ceva? E vorba de provincialism, de o atitudine patriarhală faţă de relaţiile dintre un bărbat şi o femeie? Sau poate de indiferenţă, preaplinul propriei importanţe, egoism? Nu pot să ştiu, dar cu siguranţă nu este o relaţie pe care pot s-o accept.