Se pare că Ghimpu, la fel ca şi Voronin, se crede un fel de împărat atunci când împarte ordine şi medalii la stânga şi la dreapta. Nu înţeleg, de exemplu, cine l-a tras de mânecă să declare că va agăţa tinichele de uniformele sovietice ale “eliberatorilor” pe 9 mai? Şi încă în formă de cruce, ca să toarne gaz pe foc. Nu putea să găsească şi el un motiv de a se eschiva de la penibilele festivităţi pe care noua guvernare oricum nu era obligată să le organizeze? Comuniştilor doar nu le păsa de Ziua Limbii, să zicem, şi toată lumea o lua ca pe ceva firesc. Adică asta e, Voronin e comunist, convingerile ideologice nu-i permit să cocheteze cu forţe ale căror valori supreme sunt naţiunea, limba, un erou sau altul al neamului etc. Este adevărat că nici nu se apuca să trâmbiţeze cu o jumătate de an înainte despre boicotul sau modul de a benchetui cu ocazia unei sărbători pe care o detesta din suflet. Nu este însă şi cazul lui Ghimpu – un bătrânel ramolit care se simte obligat să comemoreze istoria aşa cum a fost ea scrisă de ocupanţii învingători. Dacă ar fi fost un politician care şi-ar fi dorit cu adevărat schimbarea, ar fi uitat pur şi simplu de o “sărbătoare” la care aroganţii veterani sovietici obişnuiesc să se cherchelească şi să se dea în spectacol cu faptele lor de eroism, cu victoria lor asupra faşâştilor, de parcă ei ar fi fost mai breji. Dar nu a fost să fie. Ghimpu e afectat de aceleaşi sechele ca şi Voronin, chiar dacă uneori pe invers. Epoca sovietică i-a deformat pe ambii, poate doar că nu în egală măsură.
O altă versiune ar fi că noua Putere ar putea să-şi dorească unele conflicte minore axate pe factori ideologici, ca să distragă atenţia de la problemele cu adevărat importante, cum ar fi sărăcia, corupţia generalizată, economia în derivă, lipsa de drepturi ale multor categorii umane etc. Un Klimenko, o Lagutka pot fi chiar utili atâta timp cât sunt ţinuţi sub control de forţele de ordine.
Nu ştiu care e adevăratul motiv, dar presupun că Ghimpu ori e total inconştient, ori e pur şi simplu hămesit după voturi, imaginându-şi că gestul cu tinichelele şi jocul de glezne la orice sărbătoare, indiferent în faţa cui o face, îi vor aduce electorat suplimentar.
- enervant.wordpress.com