Unii creștini se pot lăuda, nu doar cu faptul că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar și cu o prostie excepțională pe care au dobîndit-o nu se știe de unde. Majoritatea celor care au cunoscut pe Dumnezeu se îngîmfă și se laudă că doar ei au mîntuirea (iertarea de păcate), că Dumnezeu îi iubeşte doar pe ei, iar pe cei ce nu cred, Dumnezeu caută să-i pedepsească. Îmi pare rău s-o spun, dar mai mare prostie nu există. Efeseni 2:8-9 Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
Mîntuirea, iertarea adică, vine de la Dumnezeu, aşa că El hotărăşte cine este iertat şi cine nu. Cît despre dragostea lui Dumnezeu, ea este pentru toţi la fel. Ioan 3:16 Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.
O povestire ebraică spunea următoarele: îngerii din cer priveau un spectacol minunat, vedeau cum Dumnezeu cu semne mari şi minuni scotea poporul Israel din robia egipteana. Şi îngerii se minunau. Apoi vedeau poporul ajuns lîngă mare şi armata egipteană ajungîndu-i. Şi îngerii se minunau şi aşteptau să vadă minunea pe care o va face Dumnezeu. Apoi îngeri vedeau cum marea se desface şi poporul Israel trece ca pe uscat prin mare. Într-un sfîrşit marea se închide luînd cu ea toată armata egipteană. Îngerii plini de admiraţie s-au întors să vadă faţa lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu mai era acolo. Îngerii se întrebau uimiţi unde o fi fiind Dumnezeu. Unul din îngerii care reuşise să vadă unde dispăruse Dumnezeu a spus: “El a plecat să-şi plîngă copiii înecaţi în mare.”
Fii sigur de un lucru: Dumnezeu te iubeşte nespus de mult, oricine ai fi! De aceea grăbeşte-te să vii în braţul Lui, ca să fii fericit.
