Presa moldoveană începe să se arate interesată de softurile piratate, de pierderile imense pe care sunt nevoiţi să le suporte multimilionarii sau miliardarii din domeniul tehnologiilor IT. Nu ştiu dacă ar trebui să mă invadeze şi pe mine sentimente de tristeţe ca şi pe ziariştii moldavi, dar sincer să fiu nu văd de ce mi-aş pierde somnul şi pofta de mâcare de grija altora. De ce-or fi folosind oare tonul acuzator vizavi de piraţi, nu prea înţeleg. E destul de sinistră dorinţa ascunsă, nemărturisită, exprimată indirect de unii jurnalişti, de a vedea cât mai mulţi cetăţeni-piraţi după gratii. Iată, de exemplu, ce susţin dezamăgiţi cei de la ProTV: “Desi legislatia prevede sanctiuni, anul trecut doar 50 de dosare au ajuns pe rol si numai doua persoane au fost condamnate“. Doar două? Incredibil! La puşcărie cu ei, utilizatorii de programe nelicenţiate, care nu respectă drepturile de autor!

În locul angajaţilor de la ProTV, eu aş fi manifestat totuşi mai puţină virulenţă şi aş fi încercat să informez consumatorii săraci lipiţi pământului că există şi programe soft, utilizarea cărora nu necesită licenţă, cum ar fi, de exemplu, Linux, că există alternativă pentru cei care nu-şi pot permite produsele costisitoare IT, care nu sunt neapărat de neînlocuit. Din păcate, soluţia nu este una spectaculoasă, de senzaţie, nu se lasă cu râuri de sânge, horcăituri ori scandaluri de doi bani, cu dosare penale – o situaţie destul de urâtă, să recunoaştem, pentru canalele de televiziune, care supravieţuiesc şi înfloresc pe seama crimelor şi criminalilor.