Ar fi trebuit să scriu aseară pe un petec de hîrtie: ce fericită sunt!, înainte să nu mai fiu. Lucrurile sunt aşa departe de sfaturi înţelepte şi maxime, acest măreţ cuvînt vine ca o boare, se instalează şi face totul posibil sau nu-contează-dacă-e-posibil, apoi se întîmplă ceva neaşteptat sau ceva ce ai aşteptat nu se întîmplă. Şi gata: s-a dus. Nu ştiu încotro, poate în jos, sub figurile îndîrjite din tramvai, sub impoliteţea reciprocă, pe care nici o sărbătoare n-o schimbă. Şi aşa, fericirea e înlocuită cu irealitatea de zi cu zi.