În afară de Up, nu am văzut nici un alt film dintre cele care au concurat pentru Oscar-ul din acest an. Asta nu înseamnă că am tratat evenimentul cu indiferenţă. Ba, din contră, m-am erijat şi-n suporter. Nu că aş fi avut favoriţi. Ci am fost un suporter, fanatic şi pe faţă subiectiv, al nereuşitei Avatar-ului (din care am tot fost bombardat cu suficiente secvenţe cât să-i amân vizionarea până "vine" pe HBO), regizat de "titanicul" cinematografiei americane...

Motivaţia degetelor mele răsucite în chip de ghinion e simplă: cât timp om mai avea poftă să vedem filme, aş dori să le vedem jucate de actori în carne şi oase (nici de umanoizi creaţi pe PC, dar nici de amatori culeşi de pe stradă - în numele neorealismului de doi lei; de actori şi atât, conform cutumei). Iar "pixarurile" (pe care, de altfel, le gust) şi 3D-urile, cu tot respectul, să facă bine să-şi respecte rangul şi să concureze în secţiuni special concepute. Cred cu tărie că oamenii mai au multe de spus, de arătat, de jucat în arta cu nr. 7.

Cinstita (pentru că moderată) oscarizare a fanteziei Avatar, îmi recâştigă - personal - respectul faţă de Academia americană de film şi, tuturor, ne dă un răgaz să răsuflăm uşuraţi, sperând că mai va nişte ani (sper că măcar jumătate de secol) până când ne vom infecta, universal, cu 3dimensionare.

Musai a se citi, la cestiune, şi splendidul: Drogat cu durere, Up şi Bastarjii