inghetata rapida Karoci, marojnî pi băţFelul în care a acces, mai întâi în semifinală, un concursant,  devenit deja celebru în RM, faima lui ameninţând să devină internaţională (în Franţa s-a dat deja o ştire cu el), mi-a demonstrat încă o dată cât de şmecheri sunt cei cu banul, cu buzunarul gros. Atât de şmecheri, încât au reuşit să-i facă pe nişte blogheri să creadă că vocea lor are “greutate”, că pot transforma rahatul în diamant. Totuşi, dacă stăm şi ne gândim un pic, ar putea să ne pice fisa. Oare cine încasează profituri consistente în cazul în care preselecţia Eurovision are un “prost al satului”, un “urs” lângă care se înghesuie toţi, îşi fac loc cu coatele ca să-l vadă, dar mai ales să se distreze ori să se prikaleaskă? În contul cui intră partea leului când fanii prikalişti expediază sms-uri?

E o adevărată artă, zic eu, să poţi menţine suspansul într-un concurs de rahat, să-i faci pe unii tineri mai turbulenţi să se simtă importanţi, vedete de-o noapte, şi să reuşeşti în acelaşi timp să-ţi umpli buzunarul. Căci dacă o comapanie sau alta n-ar fi avut nimic de câştigat, în vecii vecilor nu mai intra concursantul în semifinală, iar apoi şi în finală.